minte

See also: miňte

Aromanian

Nomen

minte f (definite articulation mintea)

1. Alternative form of minti

Galician

Verb

minte

1. second-person singular imperative of mentir

Italian

Participle

minte f pl

1. feminine plural of minto

Anagrams

• menti, mentì

Middle English

Etymology 1

Nomen

minte

1. Alternative form of mynte (“mint (plant)”)

Etymology 2

Nomen

minte

1. Alternative form of mynt (“strike”)

Norwegian Bokmål

Alternative forms

• minna, minnet

Verb

minte

1. simple past of minne

Norwegian Nynorsk

Verb

minte

1. past of mina

Old English

Etymology

From Proto-West Germanic *mintā.

Pronunciation

• IPA^(key): /ˈmin.te/

Nomen

minte f

1. mint

Declension

Declension of minte (weak)

Case	Singular	Plural
nominative	minte	mintan
accusative	mintan	mintan
genitive	mintan	mintena
dative	mintan	mintum

Derived terms

• *cattes minte
• horsminte

Descendants

• Middle English: mynte, mente, mint, minte, mynt
  • English: mint
  • Scots: mint
  • → Welsh: mint

Romanian

Etymology 1

Inherited from Latin mentem, accusative singular of mēns, from Proto-Indo-European *méntis (“thought”). Compare Aromanian minti.

Pronunciation

• IPA^(key): /ˈmin.te/
• Rhymes: -inte
• Hyphenation: min‧te

Nomen

minte f (plural minți)

1. mind

   Synonym: cuget

2. sense, judgement, wisdom

   Synonyms: sens, judecată, gândire, înțelepciune

3. (obsolete) learning, knowledge

   Synonyms: învățătură, știință

Declension

Declension of minte

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) minte	mintea	(niște) minți	mințile
genitive/dative	(unei) minți	minții	(unor) minți	minților
vocative	minte, minteo		minților

Derived terms

• aminte
• aminti
• cuminte
• îi veni mintea la cap
• în mintea copiilor
• în toate mințile
• învăța minte
• își băga mințile în cap
• își pierde mințile
• își pune mintea la contribuție
• la mintea cocoșului
• mintos
• noaptea minții
• ține minte

Related terms

• dement
• mintal, mental
• mențiune
• minți
• minciună

Etymology 2

Verb

minte

1. inflection of minți (“to lie”):
   1. third-person singular present indicative/subjunctive
   2. second-person singular imperative

Further reading

• minte in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)
• Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Ion Coteanu, editors (1965–1968), Dicționarul Limbii Române‎^[1], volume 6, Bucharest: Academy of the Socialist Republic of Romania, page 569

Walloon

Pronunciation

• IPA^(key): /mɛ̃t/

Etymology 1

(This etymology is missing or incomplete. Please add to it, or discuss it at the Etymology scriptorium.)

Nomen

minte f (plural mintes)

1. lie
2. joke

   Synonym: fåve

Etymology 2

From Latin menta.

Nomen

minte f (plural mintes)

1. (botany) mint