Sari la conținut

Valahi: Diferență între versiuni

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioară
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
mFără descriere a modificării
m Robot. Înlocuire automată de text (-{{Informații bibliotecare +{{Control de autoritate)
 
(Nu s-au afișat 17 versiuni intermediare efectuate de alți 8 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
Cuvântul „'''Valahi'''” este un [[Calc (lingvistică)|calc lingvistic]] (printre multe altele) pe care [[Academia Română]] nu-l numără printre cuvintele românești<ref>''Dicționarul Enciclopedic'' (vol. VII, ISBN 978-973-45-0578-4) îl definește ca o „denumire dată de străini” iar DEX-ul ca „nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare”: vezi [http://dexonline.ro/definitie/valah].</ref>. Acest „[[exonim]]” (denumire străină dată de alte popoare: ''vlachs'' sau ''wallachians'' în engleză, ''Walachen'' în germană, ''oláh'' în maghiară, ''βλάχοι'' în greacă, ''воло́хи'' în rusă, ''valaques'' în franceză, ''valacchi'' în italiană sau ''valacos'' în spaniolă) desemna, în limbile respective, populațiile romanizate din [[Europa Centrală]] și [[Europa Răsăriteană|Răsăriteană]], de o parte și de alta a [[Munții Carpați|Carpaților]], [[Dunărea|Dunării]] și [[Râul Prut|Prutului]], anume [[români]]i, [[aromâni]]i, [[meglenoromâni]]i și [[istroromâni]]i.<ref>Vezi [http://dexonline.ro/search.php?cuv=valahi DEX].</ref>
{{Trimite|Vlahi}}
'''''Valahi''''' este un [[exonim]], adică o denumire străină dată de alte popoare, populațiilor romanizate din [[Europa Centrală]] și [[Europa Răsăriteană|Răsăriteană]], în stânga și în dreapta [[Dunărea|Dunării]]: [[români]]i, [[aromâni]]i, [[meglenoromâni]]i și [[istroromâni]]i<ref> Vezi [http://dexonline.ro/search.php?cuv=valahi DEX]</ref>. Această denumire a fost preluată în [[limba română]] sub forma '''Vlahi''', devenind și un "[[endonim]]" la [[Meglenoromâni]] sub forma '''Vlași'''. După crearea [[România|statului modern român]] acest termen devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de [[Români]]. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de « Valahi » este încă adesea folosită în limbile străine (''Wallachians'', ''Walachen'', ''Olahok'', ''Volohii'', ''Valaques''...) pentru a-i desemna pe Români înaintea apariției [[România|statului modern român]], în timp ce pentru romanicii sud-dunăreni se folosesc alte denumiri (''Vlachs'', ''Aromunen'' sau ''Zinzaren'', ''Vlachok'', ''Vlahii''...) cu exceptia unor limbi în care cuvântul este același (''Valaques'' în franceză).
[[Fișier:F.Lot-2.jpg|thumb|Hartă franceză a Europei de Sud-Est în 1020, menționând (de la nord spre sud și de la vest spre est) Vlahii din Moravia, cei din Istria (Istro-Românii), cei din Carpați (Românii) și cei din Balcani (Aromânii).]]
[[Fișier:Transhumanţă.jpeg|thumb|Drumurile de transhumanță ale Vlahilor, după E. Petrović și D. Macrea.]]
Înainte de 1991, istoriografia română nu folosea [[exonim]]ul ''Valahi'' pentru [[români]], [[aromâni]], [[meglenoromâni]] sau [[istroromâni]] ; cel mult apărea cuvântul ''Vlahi'', dar odată cu înmulțirea traducerilor de lucrări străine, s-a încetățenit obiceiul de a folosi ''Valahi'' pentru a desemna Românii înainte de 1859. Este vorba de un [[Calc (lingvistică)|calc]] (printre multe altele) care nu a fost acceptat de [[Academia Română]] ca fiind un cuvânt românesc: ''Dicționarul Enciclopedic'' (vol. VII, ISBN 978-973-45-0578-4) acceptă cuvântul numai ca ''denumire dată de străini''iar DEX-ul definește ''Valahii'' ca ''nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare''.<ref>Vezi [http://dexonline.ro/definitie/valah]</ref>.


Denumirea ''βλάχοι'' (vláhoi) în greacă, a fost preluată în [[limba română]] sub forma '''[[Vlahi]]''' (vezi [[Vlahi|acest articol]]) care după crearea [[România|statului modern român]], devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de [[Români]]. Totodată, în domeniul istoriei, denumirile ''Wallachians'', ''Walachen'', ''Oláhok'', ''Volohi'', ''Valaques'' ș.a. sunt folosite de străini pentru a-i desemna pe Români îndeosebi înaintea apariției [[România|statului modern român]] (dar și după), în timp ce pentru romanicii sud-dunăreni, străinii folosesc alte denumiri (''Vlachs'', ''Aromunen'' sau ''Zinzaren'', ''Vláchok'', ''Vlahii'' ș.a.).
== Apariția cuvântului ==

După [[Cassius Dio]] ("Istoria romană", LI, 22,6) : ...[[Daci]]i locuiesc pe ambele maluri ale [[Istru]]lui. Dar cei ce locuiesc dincoace de fluviu - lângǎ țara [[tribali]]lor - țin cu plata birurilor de [[Moesia]] și se numesc "[[moesi]]", afară de cei așezați foarte aproape de [[tribali]]. Cei de dincolo poartă numele de daci, fie că sunt [[geți]], fie cǎ sunt traci din neamul dacilor, care locuiau odinioarǎ în [[Munții Rodopi]].

Prima mențiune a limbilor romanice orientale (din [[Balcani|Europa de sud-est]]) se găsește cronicile lui [[Theofilact din Simocatta]], datând din anul [[587]] (episodul cu expresia ''[[Torna, torna, fratre!]]''). Populațiile romanice orientale nu aveau atunci o denumire specifică în [[Imperiul Bizantin|Imperiul roman de răsărit]], fiind, ca și Albanezii sau Grecii, deasemenea băștinași, incluse în denumirile generice de ''Romanii'' sau ''Ῥωμαίoi''-''Romeii''. Ulterior [[Primul Imperiu Bulgar]] cucerește bazinul [[Dunărea|Dunărei de Jos]] și partea de răsărit a peninsulei [[Balcani]]ce, despărțind astfel populațiile romanice de Imperiu, care între timp devine din ce în ce mai puțin roman, și din ce în ce mai [[Greci|grec]].

Denumirea de « Vlahi » apare pentru prima oară în anul [[976]] în scrierile cronicarului grec [[Ioan Skylitzes|Ioan Skilițes]], în contextul confruntării Bizantinilor cu [[Primul Imperiu Bulgar]], în cadrul căruia romanicii erau astfel desemnați în [[Limbi slave|limba slavă]]. După [[Ioan Skylitzes|Ioan Skilițes]], cuvântul « Vlahi » este folosit de [[Ghiorghios Kedrenos]] și de [[Niketas Choniates|Nichita Honiatis]] relatând [[Imperiul Vlaho-Bulgar|Răscoala Asǎneștilor]] din [[1185]] : ''împăratul [[Isaac Anghelos]]'' (1185-1195) [...] ''zgârcindu-se să cheltuiască pentru serbările de nuntă din banii vistieriei, îi aduna fără cruțare din propriile ținuturi; și a jecmănit, din meschinărie, și alte orașe din părțile Anhialos-ului'' (azi Pomorje în Bulgaria)'', pe furiș, dar mai ales și i-a făcut sieși și Romeilor'' (bizantinii) ''dușmani pe barbarii din [[Munții Balcani|Muntele Haemus]], care mai înainte se numeau "misieni", iar acum se cheamă "vlahi". Aceștia, încredințați în nepătrunderea ținutului în care locuiau și bizuindu-se pe cetățile și posadele lor, care sunt și foarte numeroase și ridicate pe stânci abrupte, s-au sumețit și altădată împotriva Romeilor.'' [...] ''După aceea misienii au început să acționeze fățiș ca niște răzvrătiți.'' [...] ''La început vlahii se codeau și fugeau de răscoala la care erau împinși de [[Petru]] și [[Asan]]...''

Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvantul "Vlach" a demonstrat că și denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi (aproximativ sec. al VI-lea), care au avut o colonie lângă capitală<ref>Ilie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București: Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8</ref>

Ulterior mențiunilor din [[Ghiorghios Kedrenos|Kedrenos]] și [[Niketas Choniates|Honiatis]], denumirea « Vlahi » se răspândește în documentele istorice europene din [[Evul Mediu]] sub diferite forme : ''Walachen'' (germ.), ''valaques'' (fr.), ''vlachs'' sau ''wallachians'' (engl.), ''velascos'' (sp.), ''velaci'' sau ''valacchi'' (ital.), ''volohi'' sau ''Włochy'' (rus., pol.), ''vlasi'' (serb., bulg.), ''oláhok'' sau ''vláchok'' (magh.), ''vláhoi'' (neogr.), ''iflaklar'' (turc.) și variante (''moshovlahi, kuțovlahi, mavrovlahi'' sau ''morlahi''...).

Înainte de 1991, istoriografia română nu a folosit niciodată exonimul « Valahi », nici pe cel de « Valahia » pentru Țara Românească ; cel mult apăreau cuvântul ''Vlahi'' pentru romanicii sud-dunăreni, și cuvântul ''Vlahia'' în titulatura bisericească « [[Mitropolia Ungrovlahiei]] ». Odată cu înmulțirea traducerilor de lucrări străine, a apărut obiceiul greșit de a folosi în limba română « Valahi » pentru Români înainte de 1859 și « Valahia » pentru Țara Românească. Este vorba de un [[Calc (lingvistică)|calc]] (printre multe altele) care nu a fost acceptat de [[Academia Română]] ca fiind un cuvânt românesc.<ref>Dicționarul Enciclopedic (vol. VII, ISBN 978-973-45-0578-4, pag. 313) acceptă cuvântul numai pentru faza geologică « Valahică », iar « Valahia » doar ca ''denumire dată de străini Țării Românești și uneori și Moldovei''; DEX-ul îl definește ca ''nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare'' ([http://dexonline.ro/definitie/valah]).</ref>

{{articol principal|Istoria aromânilor}}
{{articol principal|Istoria României}}

== Etimologia și semiologia ==

Etimologia denumirii « Vlahi » este legată de lingvistica [[Limbi germanice|germanică]]: cuvântul germanic ''walh'' sau ''walah'', însemnând "străin", "ne-german", care provine din numele poporului [[Celți|celtic]] al ''Volcilor'' (''Volcae'' în latină), întâlnit de germanicii [[teutoni]] în decursul campaniilor lor de jaf și pradă în [[Galia]], în anii 110-100 î.e.n. Migrația ulterioară a triburilor germanice în Europa, în secolele III-IV, în contact cu [[Slavi|slavii]] și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de ''walah'' în Europa centrală și orientală (pentru populațiile romanice). La rândul său, ''walah'' duce la cuvintele [[Wales]] (în [[Marea Britanie]]), Walcheren (în [[Olanda]]), [[Valonia]] (în [[Belgia]]) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul [[Limbi germanice|limbilor germanice]] și cel al [[Limbi romanice|limbilor romanice]], în [[Munții Alpi|Alpi]]. [[Slavi|Popoarele slave]] au preluat cuvântul, folosind inițial numele de ''vloh'' în legătură cu toate [[popoare romanice|popoarele romanice]] inclusiv strămoșii românilor. Mai târziu, forma cuvântului a evoluat: de exemplu, [[Italia]] în [[limba poloneză]] este numită "Włochy", iar în [[limba maghiară]] "olász" sunt italienii, "oláh" fiind românii. Termenii proveniți din ''walh'' și ''vloh'' erau [[exonim]]e, deci folosiți numai "în afară", în timp ce respectivii (vorbitorii limbilor romane orientale între ei) foloseau diferite cuvinte provenite din "romanus" pentru a se numi pe ei înșiși: "[[români]]" "[[rumâni]]", "rumâri", "[[aromâni|armâni]]", "arumâni", ș.a.m.d.

Populațiile vecine în contact cu românii sau aromânii folosesc, de obicei, pentru a-i denumi, termenul generic de « Vlahi » în diferite variante:
* [[Bulgari]]i deosebesc ''Belivlasi'' ([[aromâni|"românii albi", adică aromânii]] din sudul [[Dunăre|Dunării]] și din [[Dobrogea]]), de ''Caravlasi'' sau ''Cerni-vlasi'' ("românii negri", adică [[Români|Daco-Românii]]) : aceste denumiri sunt paralele cu cele [[Turci|turcești]] de ''Ak-Iflak'' și ''Kara-Iflak'', la Turcii [[Imperiul Otoman|otomani]] ''ak'' (luminos, alb) desemnând sudul, iar ''kara'' (întunecat, negru) desemnând nordul : aceasta este și originea numelor de ''Ak-Deniz'' pentru [[Marea Meditarană|Mediterana]] și de ''Kara-Deniz'' pentru Marea Neagră|Pontul Euxin (Marea neagră);
* pe lângă «vlahi», [[grec]]ii mai folosesc și "kuțovlahi", denumire care poate fi regăsită și în operele cărturarilor [[Miron Costin]], [[Dimitrie Cantemir]] și [[Constantin Cantacuzino (stolnic)|Constantin Cantacuzino]], și a cărei etimologie, după Petre S. Năsturel, este turcă, cuvântul provenind fie din ''koç-iflaklar'', adică "vlahii crescători de berbeci", sau din ''kuçuk-iflaklar'', adică locuitorii "Micii Vlahii" (în opoziție cu "Marea Vlahie" cum era atunci denumită [[Tesalia]] în secolele XII-XIII), și devenită peiorativă în limba greacă (''kuțo-vlahi'' însemnând "vlahi șchiopi" în grecește).

Cu timpul, în limbile balcanice, cuvântul « Vlahi » devine sinonim cu cel de "păstori nomazi", dar este interesant de observat cum s-a trecut de la sensul orginar etnic al cuvântului la sensul profesional (după cum arată [[Matilda Caragiu-Marioteanu]] și [[Theodor Capidan]]). « Vlahii » din [[Vlahia moravă|Moravia]], precum și cei din [[Croația]] (unde « Vlahi » mai înseamnă și "sârbi ortodocși") sunt slavizați de veacuri (excepție fac în Croația ultimii [[istro-români]]).

[[Comunism|Regimul comunist]] din [[Serbia]] și din [[Bulgaria]] a folosit cuvântul « Vlahi » nu numai pentru aromâni, megleno-români sau istro-români, ci și pentru a deosebi daco-românii de acolo (în [[Banat]]ul sârbesc și de-a lungul Dunării) de cei din România. Această strategie este denumită « Vlahism ». Sub denumirea de « Moldovenism », aceeași strategie este folosită și în [[Republica Moldova]] ([[Basarabia]] și [[Transnistria]]) și în Ucraina, unde se folosește cuvântul [[moldoveni]]i pentru a-i deosebi pe românii de acolo, de cei din România (fără să existe vre-un acord dacă moldovenii dintre Carpați și Prut sunt "deosebiți" de ceilalți Români, sau sunt "Români deosebiți de moldovenii din [[Republica Moldova]]"). Confundând [[Dreptul strămoșesc]] (''jus sanguinis'') care definește comunitățile istorico-lingvistice, și [[Dreptul pământean]] (''jus soli'') care definește națiunile politice, [[Naționalism|naționalismul]] șovin și [[Antiromânism|antiromânesc]] din aceste țări, folosește faptul că vorbitorii limbii daco-române dinafara României nu aparțin națiunii politice române (adică nu posedă cetățenia română) pentru a implementa ideea (atât la oamenii locului, cât și în opinia internațională) că nu ar aparține nici neamului (etniei și sferei culturale și istorice) românești, mergându-se până la negarea faptului că au aceleași origini și că vorbesc aceeași limbă.

== Populațiile concernate ==

Deoarece istoriografia internațională folosește în mod curent cuvintele « [[Germani]] » sau « [[Italieni]] » pentru a desemna populațiile respective în decursul istoriei lor și înainte de formarea statelor moderne unitare [[Germania]] (1871) și [[Italia]] (1870), [[Florin Constantiniu]] a estimat că și Românii ar trebuie să fie desemnați ca atare, nu ca « Valahi », în decursul istoriei lor dinainte de formarea statului român (1859). Dar, în ciuda acestei poziții, nu numai că istoriografia internațională continuă să folosească « Valahi » în loc de Români pentru perioadele anterioare secolului XIX, dar acest obicei s-a răspândit și în unele publicați românești. Trebuie așadar precizat cine sunt acești « Valahi » :

* [[Români]]i, cunoscuți de asemenea și ca „dacoromâni” (denumire [[lingvistică]]) sau ca „ardeleni”, „bănățeni”, „maramureșeni”, „bucovineni”, „moldoveni”, „basarabeni”, „olteni”, „munteni”, „dicieni” („dobrogeni”), „[[timoc]]eni” sau „transnistreni” (denumiri geografice regionale), vorbind [[limba română]] (denumită „moldovenească" în Republica Moldova și Ucraina), care trăiesc în :

** [[România]] – 16.869.816<ref>Conform [[Recensământul populației din 2011 (România)|recensământului din 2011]]</ref> adică aproximativ 80% din populație;
** [[Republica Moldova]] – 2.800.000 adică aproximativ două treimi din populație;
** [[Ucraina]] – minoritate de 409.000 persoane (în [[regiunea Odessa]] (din care 75% în [[Bugeac]]), în oblastul [[Cernăuți]] și în [[Maramureșul de Nord]]; grupuri mici de [[moldoveni]] trăiesc și în preajma [[Bug]]ului, respectiv la răsărit de acesta;
** [[Serbia]] – minoritate de 64.600 persoane (29.000 în [[Voivodina]], dar cea mai importantă comunitate este cea a "vlahi"lor din [[Timoc]] și [[Morava (Serbia)|Morava]], ale cărir drepturi naționale au fost recunoscute în august [[2007]]<ref name="BBC">[http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/08/070817_vlahi_serbia_minoritate.shtml „''Vlahii din Serbia recunoscuți ca minoritate națională''”], publicat de [[BBC]] la [[17 august]] [[2007]]</ref><ref>[http://www.protv.ro/filme/limba-romana-recunoscuta-drept-limba-materna-in-serbia.html?id_file=27625#27625 Știrile ProTV: „''Limba română recunoscută drept limbă maternă în Serbia''”], reportaj video realizat de Știrile ProTV la [[19 august]] [[2007]]</ref><ref>[http://www.gardianul.ro/2007/08/03/externe-c3/serbia_a_recunoscut_ca_vlahii_din_timoc_vorbesc_rom_neste-s98924.html ''„Serbia a recunoscut că «vlahii» din Timoc vorbesc românește”''], publicat de [[Gardianul]] la [[3 august]] [[2007]]</ref>. Numărul acestor [[români]] este estimat la aproximativ 250.000 persoane <ref>http://www.dprp.gov.ro/serbia/]</ref>);
** [[Bulgaria]] - mai ales în [[Timoc]]ul de est și în lunca [[Dunăre|Dunării]] minoritate de 4.575 de români sau etnici bulgari care utilizeaza limba română ca limbă maternă <ref>http://censusresults.nsi.bg/Reports/2/2/R7.aspx Recensamantul din 2011 din Bulgaria]</ref>;
** [[Ungaria]] – minoritate de 8.000 de persoane, în sud-estul țării.
{{articol principal|Limba română}}

[[Fișier:AromanianFlag.gif|100px|right|thumb|Drapelul Aromânilor din Grecia.]]

* [[Aromâni]]i (vorbind [[limba aromână]]), cunoscuți de asemenea și ca „machedoni”, „macedoromâni”, „gramoșteni”, „fărșeroți”, „mețovoneni” sau „cuțovlahi”, care trăiesc în :

** [[Grecia]] – mai ales în [[Munții Pind]] și în regiunile [[Macedonia Centrală]] și [[Macedonia de Vest]]. Dat fiind că aromânii din Grecia se declară ca membri a ''Elleniki ethniki koinonia, sti romaniki glossa'' ("Comunitatea națională elinică, de limbă romanică") și nu ca minoritate, nu există nici o statistică exactă. Totuși, numărul aromânilor din Grecia este estimat la câteva sute de mii de persoane, cea mai mare populație aromână din [[Europa]] trăind în regiunea grecească ''Ditiki Makedonia'' ("Macedonia occidentală" cu prefecturile (''nomele'') Florina, Kastoria (Castoria), Grevena și Kozani (Cojani);
** [[Republica Macedonia]] – 9.695 (0.5% din totalul populației), mai ales în sud;
** [[Albania]] – între 10.000 și 40.000 (după unele surse 100.000), îndeosebi în jumătatea sudică a țării;
** [[România]] – aproximativ 27.000 (recensământ 2002), în realitate peste 100.000, în special coloniști așezați în [[perioada interbelică]] în [[Dobrogea]];
** [[Bulgaria]] - la sud de [[Munții Balcani]], câteva mii de persoane.

* [[Meglenoromâni]]i (vorbind [[limba meglenoromână]]), cunoscuți de asemenea și ca „megleniți” sau „mogleniți”, care trăiesc în nordul [[Grecia|Greciei]] (aproximativ 3000) și sudul [[Macedonia|Macedoniei]] (aproximativ 2000), alți 5000 care trecuseră la religia musulmană, fiind transportați în Turcia în anii 1923-30 conform [[Tratatul de la Lausanne|tratatului de la Lausanne]], și fiind acum asimilați acolo.

* [[Istroromâni]]i (vorbind [[limba istroromână]]), cunoscuți de asemenea și ca „cicieni” sau „istrieni”, care trăiesc în peninsula [[Peninsula Istria|Istria]] din [[Croația]] de azi, numărând aproximativ 100 - 500 de oameni ; ar putea fi ultimii urmași ale [[morlaci]]lor.
* [[bolohoveni]]i, cunoscuți numai între sec. XI și XIII, pe un teritoriu aflat între Galicia (Halici) și principatul Kievului.

Există și o legendă conform căreia beduinii arabi care trăiesc în jurul mânăstirii grecești Sfânta-Ecaterina, în [[Peninsula Sinai]] din [[Egipt]], ar fi de origine « valahă », însă veridicitatea acesteia nu a fost verificată.<ref>http://www.iatp.md/dava/Dava6/Valureanu__6_/valureanu__6_.html</ref>

În schimb, este dovedit faptul că în [[Vlahia moravă]] (răsăritul [[Cehia|Cehiei]]) s-a vorbit românește (un grai local) până în secolul XVIII; după cronicile lui [[Ioan Skylitzes|Ioan Skilițes]], acest grup ar proveni dintr-un schimb de populații intervenit în anul [[976]] între [[Imperiul bizantin|împăratul bizantin]] [[Vasile al II-lea al Bizanțului|Vasile II]] și regatul ceh și slovac al [[Moravia Mare|Marii-Moravii]], primul descotorosindu-se astfel de « Vlahi » din valea [[Velika Morava|râului Marga]] care il combătuseră și refuzau să se supună, al doilea de un trib de [[Sorabi]] răsculați, care, fiind colonizați în locul « Vlahilor » de-a lungul Margăi (de atunci încoace denumită Morava), se contopiră aici în poporul [[Sârbi|sârb]]. Prezența "valahilor" în Moravia și sudul Poloniei începând cu sec. al X-lea este confirmată și de studiile lingvistului Eugen Lozovan<ref>Eugen Lozovan, Dacia sacra, Editura Saeculum, Bucuresti, 2015, p.175</ref>

== Toponimia ==
[[Image:Imper-Barbar.jpg|thumb|
* Roșu: câteva din Romaniile populare menționate în sursele anteriare sec. XI sau atestate toponimic.
* [[Franța|Walha]], [[Vlahia moravă]], [[Moldova|Bogdano-Vlahia]], [[Țara Românească|Ungro-Vlahia]]: denumirile medievale ale unor popoare sau state romanice mai tardive.]]
Comunitățile românofone medievale, numite de istorici „[[Romanii populare|Romaniile populare]]”, erau denumite de proprii locuitori ''țări'' iar de popoarele sau puterile vecine "valahii". Au existat astfel (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime)<ref>Nicolae Iorga, Teodor Capidan, C. Giurescu : "Istoria Românilor"</ref> :
* [[Transilvania|Vlahia interioară]], cum apare Ardealul în diferite hărți ungurești medievale, fiind înăuntru monarhiei ungare, în timp ce [[Țara Românească]] și [[Moldova]] erau în afara acesteia;
* ''Vlachföldek'' sau ''Olàhorszag'', adică Țări ale Românilor în limba maghiară, cum apar în diferite documente ungurești medievale, țările [[Maramureș]]ului, [[Oaș]]ului, [[Crasna|Crasnei]], [[Lăpuș]]ului, [[Năsăud]]ului, [[Bihor]]ului, [[Moți]]lor, [[Gurghiu]]lui, [[Toplița|Topliței]], [[Amlaș]]ului, [[Cibin]]ului, [[Făgăraș]]ului, [[Motru]]lui și [[Lotru]]lui;
* [[Vlăhița]], așezare din jud. [[Harghita]];
* [[Valahia|Ungro-Vlahia]] adică [[Valahia|Vlahia dinspre Ungaria]] (denumire dată de către [[grec]]i): [[Țara Românească]] dintre [[Carpații Meridionali]] și [[Dunăre]];
* [[Oltenia|Valahia Mică]]: [[Oltenia]] – partea [[Țara Românească|Țării Românești]] din vestul râului [[Olt]];
* [[Muntenia|Valahia Mare]]: [[Muntenia]] - partea [[Țara Românească|Țării Românești]] din estul râului [[Olt]];
* [[Blahnița]] (râu și câmpie în jud. [[Mehedinți]]);
* [[Vlăsia]] (pădure la nord de [[București]]);
* [[Județul Vlașca (interbelic)|Vlașca]] - fost [[județ]] al [[Muntenia|Munteniei]], în [[Perioada interbelică]];
* [[Moldova|Moldo-Vlahia]], ''Ruso-Vlahia'' adică ''Vlahia dinspre [[Rusia]]'' sau ''Mavro-Vlahia'' adică "Vlahia neagră", de la codrii de nepătruns (denumiri dată de către [[grec]]i). Denumiri date de către [[turc]]i: ''Bogdan-ili'' ("Țara lui Bogdan", de la numele [[domnitor]]ului sub care și-a obținut independența), ''Cara-Bogdan'' ("Bogdania neagră" adică nordică, ''cara'' însemnând și "miazănoapte" la turci) : [[Moldova]] dintre [[Carpații Orientali]] și [[Nistru]];
* [[Vlahia moravă]] (''Valašký'') – în munții Beskizi din nord-estul [[Republica Cehă|Cehiei]];
* [[Vlahia Veche]] (''[[Stari Vlak|Stara Vlaška]]'') menționată de autorii bizantini în sud-vestul [[Serbia|Sârbiei]];
* [[Vlahia Albă]] menționată de autorii bizantini în [[Moesia]], de-a lungul Dunării de jos;
* [[Vlahia Neagră]] sau [[Morlahia]] menționată de autorii medievali în [[Dalmația]] și sudul [[Bosnia|Bosniei]];
* [[Vlahia de la Sirmium]] menționată de autorii medievali pe râul [[Sava]];
* [[Vlašic]] (masive muntoase în Bosnia și Serbia; unul dintre ele cuprinde un podiș numit "[[Romanja Planina]]" la nord-est de [[Sarajevo]]);
* [[Vlahina]] (masiv muntos între Serbia și [[Bulgaria]]);
* [[Vlahoclisura]], [[Vlachata]] și multe alte toponime asemănătoare în [[Grecia]] de nord;
* [[Vlahia de Sus]] menționată de autorii bizantini în [[Epir]];
* [[Voscopole|Moscopole]] - oraș în sud-vestul [[Albania|Albaniei]];
* [[Vlahia Mare]] (''Megali Valacheia'') menționată de autorii bizantini în [[Tesalia]];
* [[Vlahia Mică]] menționată de autorii bizantini în [[Acarnania]].

== Cultura ==
La fel ca și limba, legăturile culturale dintre « Vlahii » nordici ([[români]]i) și « Vlahii » sudici ([[aromâni]]i) au fost rupte aproximativ în secolul X și de atunci au integrat influențe culturale diferite:
* [[Cultura română]] are asimilări provenite de la [[slavi]] și mai târziu de la [[unguri]] și de la [[germani]] (mai ales în [[Transilvania]]). În secolul XIX, o dată cu cristalizările naționale europene, a apărut o importantă deschidere către Europa occidentală fiind strânse în special legăturile culturale cu [[Franța]], pe fondul latinității ambelor limbi.
* [[Cultura aromână]] dezvoltată mai întâi ca o cultura pastorală, a fost influențată de culturile bizantină și greacă<ref>[http://www.kissextra.biz Radio pe limba Romana "VLAHA" KISS EXTRA acu si la Satelit Eutelsat W2]</ref>.

== Religia ==
[[Religia]] « Vlahilor » este predominant [[Ortodoxie|creștină ortodoxă]], dar sunt unele regiuni unde sunt [[catolic]]i (Istro-Românii din Croația), iar o minoritate din cadrul Megleno-Românilor sunt [[musulman]]i (trăind în [[Turcia]] de la schimbul de populație din [[1923]] cu Grecia). În cazul românilor din România, trebuie să menționăm și religiile greco-catolică (unită), protestantă și romano-catolică.

== Bibliografie ==
* “Bibliografie aromâna “ préf. Petre S. Nasturel [coord. Rodica Moschinski]. Freiburg i Br. : Rumänisches Forschungsinstitut, 1984. ISBN 3-925132-21-X. – 345 p.
* ANGELOPULOS A. “Population distribution of Grece today according to language, national consciousness and religion” in Balkan Studies 20 (1979).
* ARGINTEANU Ion, “Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais” Bucarest : 1919.
* ARGINTEANU Ion, “Istoria Aromânilor din timpurile cele mai vechi pâna în zilele noastre” 2 vol. Bucuresti : Tip. L’indépendance roumaine : 1904.
* ARS G.L., “Albanija i Epir v konce XVIII-nacale XIX v. “ in Zapadno-balkanskie pasalyki osmanskoj imperii. Moskva : 1963.
* BACU Mihaela, “ Entre acculturation et assimilation : les Aroumains au XXe siècle” in Les Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 153-167.
* BALACI Emanuela, “ Chez les Valaques du Pinde” in Revue des études sud-est européennes no 6. Bucarest : 1968. P. 671-681.
* BACILA I.C. “ Harti cu privire la elementul românesc din Peninsula balcanica” in Revista aromâneasca no 1 (Bucuresti : 1929). P. 74-80.
* BARBA V. “Juridische und öconomische Aspekte der Transhumanz bei den Aromunen von Livedz” in Odredbe pozitivnog zakonodatstva i obikajno prava o sezonskim kretajnima stocara u Jugostocnoj Evropi kroz vekove. Beograd : 1976. P. 5-22.
* BELDICEANU Nicoara, “Sur les valaques des Balkans slaves à l’époque ottomane (1450-1550) “ in Revue des études islamiques, no 34 (Paris : 1966). P. 83-132.
* BOBICH G. “Romanità vivente in Grecia 1 : Valacchi del Pindo” in Rivista di scienza, vol. 72 (Bologna : 1942).
* BOLINTINEANU Dimitrie, “Calatorie la românii din Macedonia si Muntele Atos sau Santa Agora” Bucuresti : 1863
* BOURCARD Jacques, “ Les peuples des Balkans” in La Géographie, no 4 (Paris : 1921).
* BURADA Teodor, “O colonie de vlahi în Arabia” in Buletinul Societatii române regale de geografie, no 1 (Bucuresti : 1915).
* BURNOUF Emile, “ Le brigandage en Grèce. Le drame de Marathon, les Vlaques, leurs origines et leurs moeurs “ in Revue des deux mondes, t. 87. Paris : 1870. P. 987-1008.
* CAMPBELL J.K. “Honour, family and patronage : a study of institutions and moral values in Greek mountain community” Oxford : Oxford University Press, 1964.
* CANDREA I.A. “Texte meglenite” in Grai si suflet, no 1 (Bucuresti : 1929). P. 100-127.
* CAPIDAN Theodor, “Aromânii : dialectul aromân” studiu lingvistic. Bucuresti : Academia româna, 1932 (Studii si cercetari ; 20).
* CAPIDAN Theodor, “Farserotii : studiu lingvistic asupra românilor din Albania” in Dacoromania : buletinul Muzeului limbii române, no 6 (Cluj : 1930). P. 1-210.
* CAPIDAN Theodor, “Meglenoromânii” Bucuresti : Academia româna, 1925 ; 1928 (Studii si cercetari ; 7). 3 vol. [1 : Istoria si graiul lor ; 2 : Literatura populara la meglenoromâni ; 3 : Dictionar meglenoromân.]
* CAZACU Matei, “ Les Valaques dans les Balkans occidentaux (Serbie, Croatie, Albanie, etc.) : la pax ottomanica (XVe-XVIIe siècles)” in Les Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 81-96.
* CVIJIC Jovan, “Aromuni i Cincari u zapdnoj Makedonij“, in Pregled no 1(1911).
* CVIJIC Jovan, “La péninsule balkanique, géographie humaine” Paris, Libr. A. Colin, 1918.
* CVIJIC Jovan, “Osnove za geografiju i geologiju Makedonije i stare Srbije” 3 vol., Beograd : 1911.
* CVIJIC Jovan, “Grundlinien der Geographie und Geologie vom Mazedonien und Altserbien nebst Beobachtungen in Trazien, Thessalien, Epirus und Nordalbanien” Gotha : 1908.
* DASCALESCU C. “ Scrisori din teara tintereasca si poesii noue [caractere chirilice]” Iasi : 1847.
* DIAMANDI Vasile, “Despre Românii din Thesalia” in Lumina no 1 (1903) .[semneaza V. Diamandi Metovitu] Monastir (Bitolia).
* DIMA Nicholas 1978 “Romance minorities in South-East Europe” in Buletinul bibliotecii române, vol. VI, serie noua, Freiburg i Br. : Rumänisches Forschungsinstitut, 1978. P. 337-366.
* DJUVARA Neagu, “La Diaspora aroumaine aux XVIIIe et XIXe siècles “ in Les Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 95-125.
* ECKERT Georg, “Griechische Fadenspiele” Thessalonika : 1944.
* FILIPOVIC Milenko, “Cincari u Bosni” in Zbornik radova etnografskog Instituta srpske Akademije nauka, 14, no 2 (1952), Beograd, P. 53-106.
* FONTAINE Marcel “Frères de malheur : Acadiens français et Macédo-Roumains“ in Noul Album macedo-român, no 1. Freiburg i Br. : Rumänisches Forschungsinstitut, 1959. P 111-114.
* GHERGHEL Ilie, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach". București, Convorbiri Literare, 1920,p 4-8
* GOSSIAUX Jean-François 1996 “Un ethnicisme transnational : la résurgence de l’identité valaque dans les Balkans “ in L’Europe entre culture et nations, sous la dir. de Daniel Fabre, Paris : Ed. de la Maison des sciences de l’homme, P. 191-198. (Ethnologie de la France. Cahier ; 10) (Regards sur l’Europe). ISBN 2-7351-0719-1
* HAGIGOGU Steriu T. “ Emigrarea Aromânilor si colonizarea Cadrilaterului” Bucuresti : 1927.
* HILCKMANN A. “Die Aromunen, ein nomadisches Volk im Herzen des Balkans “ in Europa ethnica, no 3, Wien : 1968, P. 98-114.
* IORGA Nicolae, “Histoire des Roumains de la Péninsule des Balkans (Albanie, Macédoine, Epire, Thessalie, etc.)” Bucuresti : Imprimeria Cultura neamului românesc, 1919.
* KOLTSIDAS Antonis “I Koutsovlachi : ethnologiki ke laographiki meleti” Thessaloniki : 1976.
* LABBE Morgane “Dénombrer les minorités enjeux politiques et jeux de catégories dans les recensements grecs “ in Old and new Minorities = Anciennes et nouvelles minorités / éd. Jean-Louis Rallu, Youssef Courbage et Victor Piché. – Paris : John Libbey Eurotext ; INED, 1997, P. 73-88 (Congresses & Colloquia ; 17). ISBN 2-7420-0172-7
* LACEA Constantin “Sânt în Transilvania asezari de Români veniti din sudul Dunarii sau nu sunt ? “in Dacoromania : buletinul Muzeului limbii române, no 4 (1924-1926) P. 353-370. Cluj.
* LOZOVAN Eugen “Byzance et la romanité scythique “ in Geschichte der Hunnen, vol. 2, P.197-224, Berlin : 1960.
* MARGARIT Apostol “Scoalele române din Macedonia” Bucuresti : 1895.
* ANONYME, “Mémoire présenté par les délégués vlaques d’Epire et de Thessalie aux ambassadeurs à Constantinople” Péra : ministère des Affaires étrangères, documents diplomatiques, 1881.
* NASTUREL Petre S. “Vlacho-Balcanica “ in Byzantinische-Neugriechische Jahrbücher, XXII (1978) P. 221-248. Athènes ; Berlin.
* NASTUREL Petre S. “Les Valaques de l’espace byzantin et bulgare jusqu’à la conquête ottomane” in Les Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 47-81.
* NULAS Vassilis (Hrsg.), “Aromounische Hirtenerzählungen aus dem Pindusgebirge : von Nereiden, Moiren, Dämonen, Drachen, Toten und Träume gesammelt” Zürich : Verlag Madliger-Schwab, 1981
* OBERLEITNER Wolfgang “ Die Rumänen au dem Balkan : die Mazedorumänen” in Nation und Staat, no 16, P.261-267, Viena : 1943.
* PAPAGAGI Valeriu, “Aromânii moscopoleni si comertul venetian în secolele XVII si XVIII” pref. Nicolae Iorga. București : 1935.
* PAPANACE Constantin, “L’origine et la conscience nationale des Aroumains (la terreur grecque en Macédoine) “ Roma : Editura Armatolii, 1955.
* PEYFUSS Max Demeter “Die aromunische Frage : ihre Entwicklung von den Ursprüngen bis zum Frieden von Bukarest (1913)” und die Haltung Österreich-Ungarns. Wien ; Köln ; Graz : Hermann Böhlaus, 1974 (Wiener Archiv für Geschichte des Slawentums und Osteuropas ; 8).
* “Chestiunea aromâneasca : evolutia ei de la origini pâna la pacea de la Bucuresti (1913) si pozitia Austro-Ungariei “ trad. Nicolae-Serban Tanasoca. Bucuresti : Editura enciclopedica, 1994 * (Bibiloteca enciclopedica de istorie a Roamâniei). ISBN 973-45-0073-2.]
* PEYFUSS Max Demeter “Les Aroumains à l’ère des nationalismes balkaniques “ in Les Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 131-152.
* PICOT Emile, “Les Roumains de la Macédoine” Paris : Ernest Leroux éditeur, 1875.
* POPOVIC Dușan, “O Cincearima : prilozi pitanju postanka nase carsije” [Des Tsintsars : contribution à la question de l'origine de notre bourgeoisie] Beograd : 1937.
* POULTON H., “The Balkans : States et Minorities in Conflict” Londra : 1991.
* SACERDOTEANU Aurelian “Vlahii din Calcidica” în Memoria lui Vasile Pârvan, P. 303-311, București : 1934.
* TANAȘOCA Anca și Nicolae-Șerban, “Unitate romanică și diversitate balcanică, contribuții la istoria romanității balcanice”, Ed. Fundatiei Pro, București : 2004, 285 pp.
* TEGA Vasile, “Aromânii vazuti de calatori englezi (pâna la 1900) “ , in Buletinul Bibliotecii român, vol. X, serie noua, Freiburg i Br. : Rumänisches Forschungsinstitut, 1983. P.129-224.
* TRIANTAPHYLLOU Anna, “ Quelques observations sur la vie et l’économie du village Kallarytes (Grèce) “ in Etudes et documents balkaniques et méditerranéens, vol. 6, Paris : 1983. P. 153-165.
* TRIFON Nicolas “ L’odyssée balkanique des Aroumains “ in Revue Esprit, no 288, Paris : 2002. pp. 168-172.
* TRIFON Nicolas “Les Aroumains, plus grecs que les Grecs ?” in Géographie et cultures no 16, Paris : L’Harmattan, 1995. P. 105-121.
* TRIFON Nicolas, “Notes sur les Aroumains en Grèce, Macédoine et Albanie” Paris : Acratie, 1993 (Cahiers Iztok ; 2/3).
* TRIFON Tadei, “Congresul românilor otomani tinut la Bitolia (Monastir) în zilele de 10-11 iulie 1909, cu ocazia primei aniversari a proclamarii Constitutiei “ Bucuresti : 1909.
* TRIFUNOSKI Jovan, “Cincarska naselja u Makedoniji “ in Geografski horizont, no 3 (Zagreb : 1959). P. 21-27.
* TRIFUNOSKI Jovan, “Maloviste i Gopes “ Skopje : 1957.
* TRIFUNOSKI Jovan, “Varosica Krusevo “ in Glasnik etnografskog Instituta srpske Akademije nauka i umetnosti, IV-VI (Beograd : 1955-1957).
* TRIFUNOSKI Jovan, “Die heutigen aromunischen Katunen in Mazedonien “ in Sonderausgaben der wissenschaftlichen Gesellschaft, B. 2. Sarajevo : 1963.
* UBICINI Abdolonyme “Les Valaques de la Macédoine et de l’Epire” in Revue d’Orient, no 9 (1859). P. 225-230.
* VAKALOPOULOS Apostolos “Recherches historiques à Samarina de la Macédoine occidentale” in Grégoire Palamas XXI (1937) pp; 316-323, 363-369, 424-438.
* WACE Alan, THOMSON Maurice A. “The Nomads of the Balkans : an account of life and customs among the Vlachs of Northern Pindus” London : Methuen and Co Ltd, 1914.
* WINNIFRITH T.J. “The Vlachs : history of a Balkan people” London : Duckworth, 1987.
* WINNIFRITH T.J. “ Shattered Eagles : Balkan Fragments” London : Duckworth, 1995. ISBN 0-7156-2635-3
* XENOPOL Alexandru D. “Les Roumains et les Grecs “ in Revue de géographie, no 14 (1891).P. 38-50
* ZOGRAFSKI Danco “Krusevska republika” Skopie, 1948.


== Note ==
== Note ==
<references/>
<references />


== Legături externe ==
== Vezi și ==
* [[Jargon]]
* [http://www.stat.gov.mk/ Biroul de stat pentru statistică al Republicii Macedonia]
* ''Walach oder Vlach'', în Romänische Revue Politisch-litterarische Monatsschrift (trad.: Revista Română Politico-literară, cu apariție lunară) , V Jahrgang, 1889. Herausgeber Dr. Cornelius Diaconovich. Wien, pp. 214-222
* [http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-07-07&id=223546 Românii de dincolo de granițele României]
[milisoft.ro/doc/Limba/Carte_Veche/[1920]%20Cateva%20contributiuni%20la%20cuprinsul%20notiunei%20cuvantul%20vlach%20(Ilie%20Gh.%20Gherghel)/.[1920]%20Cateva%20contributiuni%20la%20cuprinsul%20notiunei%20cuvantul%20vlach%20(Ilie%20Gh.%20Gherghel).pdf] (etimologie)


== Vezi și ==
== Surse ==
<references />


{{Control de autoritate}}
* '''[[Lista celor mai importanți aromâni]]'''


[[Categorie:Vlahi| ]]
[[Categorie:Vlahi| ]]
[[Categorie:Comunități etnice (Grecia)]]
[[Categorie:Lingvistică| ]]
[[Categorie:Comunități etnice (România)]]
[[Categorie:Românime]]
[[Categorie:Românism]]

Versiunea curentă din 18 martie 2023 02:38

Cuvântul „Valahi” este un calc lingvistic (printre multe altele) pe care Academia Română nu-l numără printre cuvintele românești[1]. Acest „exonim” (denumire străină dată de alte popoare: vlachs sau wallachians în engleză, Walachen în germană, oláh în maghiară, βλάχοι în greacă, воло́хи în rusă, valaques în franceză, valacchi în italiană sau valacos în spaniolă) desemna, în limbile respective, populațiile romanizate din Europa Centrală și Răsăriteană, de o parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului, anume românii, aromânii, meglenoromânii și istroromânii.[2]

Denumirea βλάχοι (vláhoi) în greacă, a fost preluată în limba română sub forma Vlahi (vezi acest articol) care după crearea statului modern român, devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirile Wallachians, Walachen, Oláhok, Volohi, Valaques ș.a. sunt folosite de străini pentru a-i desemna pe Români îndeosebi înaintea apariției statului modern român (dar și după), în timp ce pentru romanicii sud-dunăreni, străinii folosesc alte denumiri (Vlachs, Aromunen sau Zinzaren, Vláchok, Vlahii ș.a.).

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Dicționarul Enciclopedic (vol. VII, ISBN 978-973-45-0578-4) îl definește ca o „denumire dată de străini” iar DEX-ul ca „nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare”: vezi [1].
  2. ^ Vezi DEX.

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
  • Jargon
  • Walach oder Vlach, în Romänische Revue Politisch-litterarische Monatsschrift (trad.: Revista Română Politico-literară, cu apariție lunară) , V Jahrgang, 1889. Herausgeber Dr. Cornelius Diaconovich. Wien, pp. 214-222

Surse

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Valahi&oldid=15505541