Sari la conținut

Creștinism liberal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru mișcarea politică, vedeți Stânga creștină.
Acest articol este parte a seriei despre
Creștinism
Isus din Nazaret · Fecioara Maria  · Paul din Tars  · Istoria creștinismului  · Genealogie

Biblia  · Noul Testament  · Personaje biblice

Biserici creștine  · Bisericile ortodoxe  · Biserica Catolică  · Diferențe teologice ortodoxo-catolice  · Protestantism

Mărturisiri de credință (crezuri) Simbolul apostolic  · Simbolul niceno-constantinopolitan · Simbolul atanasian  · Sfânta Treime

Simboluri Cruce  · Monograma lui Isus Hristos  · Peștele  · Păstorul  · Pomul vieții

Ritualuri creștine  · Botezul  · Euharistia  · Spovedania

Arta creștină

Sfinții  · Apostoli  · Calendarul sfinților
 Această infocasetă: vizualizare • discuție • modificare 

Creștinismul liberal, cunoscut și ca teologia liberală, acoperă diverse mișcări și idei filosofice și religioase inspirate de Biblie din cadrul creștinismului, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. Termenul liberal nu se referă la creștinismul progresist sau la filosofia politică având acest nume, ci la gândirea filosofică și religioasă care a apărut drept consecință a Epocii Luminilor.

Vorbind în general, creștinismul liberal este o metodă de hermeneutică biblică, o metodă liberă de dogme pentru a-l înțelege pe Dumnezeu folosind scriptura și aplicând aceeași hermeneutică modernă folosită pentru a studia oricare din scrierile antice. Creștinismul liberal nu a apărut drept organizație religioasă și ca atare nu depinde de dogmele vreunei biserici sau de crezuri religioase. Spre deosebire de creștinismul conservator (ortodox, indiferent dacă ne referim la catolicism, protestantism sau bisericile ortodoxe), creștinismul liberal nu a debutat cu un set unificat de credințe. Creștinii liberali au îmbrățișat de la început metodologiile Epocii Luminilor drept bază de interpretare a Bibliei, vieții, credinței și teologiei.

Cuvântul liberal denota inițial o dispoziție caracteristică de a interpreta scriptura conform perspectivelor filosofice moderne (de aici ai termenul paralel de modernism) și axiomelor științifice moderne, încercând astfel să atingă idealul luminist de punct de vedere obiectiv, lipsit de noțiuni preconcepute de autoritate a scripturii sau de corectitudine a dogmelor bisericești.[1] Importantă era interpretarea "științifică" a textului și chiar a eticii. S-a argumentat că axiomele științei moderne aveau un nucleu etic care a fost subminat de evenimente cum ar fi Primul Război Mondial s Al Doilea Război Mondial, în care civilizațiile cele mai avansate din punct de vedere științific s-au devastat una pe alta și au comis masive crime de război.[2]

Lipsa de greșeli a Bibliei nu a jucat niciun rol la începuturile creștinismului liberal, deoarece ea a apărut ca doctrină abia mult mai târziu, în scrierile lui Bernard B. Warfield, Charles Hodge și ale fiului său Alexander A. Hodge, ș.cl., cel mai important în răspunsurile din anii 1880 asupra atacurilor liberale și moderniste asupra autorității scripturii.[3] În cele din urmă, creștinismul liberal a abandonat obiectivitatea drept scop, deoarece filosofia modernă a devenit dominată de perspectivismul filosofic și relativismul moral. Creștinii liberali pot avea un comun unele credințe cu creștinismul catolic, cel ortodox sau chiar cel fundamentalist.

Exegeza creștină liberală

Teologia creștină liberală a fost evidentă în critica biblică a secolelor XIX și XX. Stilul hermeneuticii scripturale (interpretarea Bibliei) din cadrul teologiei liberale este adesea caracterizat drept nepropozițional. Asta înseamnă că Biblia nu este considerată drept o colecție de afirmații obiective, ci drept o antologie care documentează credințele și emoțiile autorilor săi cu privire la Dumnezeu în momentul scrierii — într-un context istoric sau cultural. Deci, teologii liberali creștini nu pretind că descoperă propoziții adevărate, ci creează modele religioase și concepte care reflectă contexte de clasă, de gen, sociale și politice din care izvorăsc acele propoziții. Creștinismul liberal privește Biblia drept o colecție de narațiuni care explică, epitomizează sau simbolizează esența și semnificația înțelegerii creștine.[4] Prin urmare, majoritatea teologilor liberali nu privesc Biblia drept lipsită de greșeli, ci cred că scriptura a fost inspirată în același mod în care spunem că un poem a fost inspirat poetului și transmis de el.[necesită citare]

Creștinismul liberal era încă greu de distins de liberalismul politic în ultima treime a secolului al XIX-lea. Astfel, un episcop irlandez a fost trimis în Quebec de autoritatea papală în anii 1870 pentru a le separa pe cele două. Câțiva curés amenințaseră că nu vor acorda sacramentele enoriașilor care votează cu liberalii iar alții predicaseră că votul pentru liberali era un păcat de moarte.[5]

În secolul al XIX-lea creștini care se identificau drept liberali au căutat să ridice învățăturile umaniste ale lui Isus la nivel de standard al civilizației mondiale eliberate de tradițiile bisericești și urme ale credinței "păgâne" în supranatural.[6] Drept rezultat, creștinii liberali minimalizau evenimentele miraculoase asociate cu viața lui Isus față de învățăturile sale. Efortul de a îndepărta elementele superstițioase din credința creștină datează de la reformatorii intelectuali creștini ai Renașterii, precum Erasmus (care a compilat primul Nou Testament Grec modern) spre sfârșitul secolului al XV-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, urmate ulterior de religia naturală a deiștilor, care dezaprobau religiile revelate și ideea de intervenție a Creatorului în creație, în secolele XVII-XVIII.[7] Dezbaterea cu privire la faptul dacă credința în miracole era o simplă superstiție sau era esențială pentru a accepta divinitatea lui Hristos a produs o criză în bisericile din secolul al XIX-lea, în care au fost căutate compromise teologice.[8]

Încercările de a explica miracolele în mod științific sau rațional erau batjocorite chiar la tranziția dintre secolele XIX și XX.[9] Credința în autenticitatea istorică a miracolelor era unul din cele cinci teste stabilite în 1910 de Biserica Prezbiteriană pentru a distinge între credincioșii adevărați și falșii credincioși, cum erau "creștinii educați și liberali".[10]

Teologii liberali creștini s-au îndepărtat de înțelesurile istorice ale Bibliei și creștinismului. Criticul biblic și fondatorul mișcării de arheologie biblică William Foxwell Albright de la Universitatea Johns Hopkins, a debutat drept critic istoric radical al Bibliei, dar munca sa în arheologia biblică din Țara Sfântă din anii 1920 și 1930 l-a convins că "aceste lucruri s-au întâmplat într-adevăr". Deși Albright se descria drept "umanist creștin" (termen folosit de savanții Renașterii ca Erasmus din Rotterdam)[11] faptul că el a apărat autenticitatea tradițiilor istorice ale Vechiului Testament, în special cu privire cucerirea Canaanului din Cartea lui Iosua, i-a condus mai târziu pe cercetătorii liberali să-l demaște drept "cripto-fundamentalist", atât de ostilă devenise teologia liberală cu privire la ideea că povestirile istorice din Biblie ar putea fi autentice. Albright a lăsat în urmă o moștenire de cercetare istorică critică și informată, susținută de cadre de profesori și cercetători bine educați și bine plasați atât în SUA cat și în Israel. Acești cercetători au respins polemica anti-autenticitate istorică a Bibliei a teologiei liberale.

Într-adevăr, creștinii liberali contemporani continuă să nege interpretările de autenticitate istorică a Bibliei. Mulți dintre ei preferă să interpreteze miracolele lui Isus drept metafore narative care redau puterea lui Dumnezeu.[12] Nu toți teologii cu înclinații liberale resping posibilitatea miracolelor, dar mulți dintre ei resping polemica iscată din afirmarea sau negarea acestei posibilități.[13]

Teologia creștină liberală datează dinaintea teologiei lipsei de greșeli a Bibliei. care a fost propusă pentru prima oară în 1881 de doi teologi prezbiterieni conservatori, Benjamin B. Warfield și Archibald Alexander Hodge. Deci la inceputurile creștinismului liberal credința respectivă nu a jucat niciun rol. Mai degrabă, teologii liberali creștini erau foarte clari în a respinge învățăturile ortodoxe creștine cum ar fi nașterea de către o virgină, învierea și autoritatea scripturii în favoarea unei viziuni asupra lumii secular-științifică. În acest sens, mulți teologi liberali creștini au fost confundați cu cercetarea critică a Bibliei, care a apărut în Germania spre sfârșitul secolului al XVIII-lea prin cercetători cum ar fi J.G. Eichorn din Goettingen. Însă tradiția istoriografiei critice germane în mare nu era liberală, mulți din susținătorii ei fiind monarhiști (cum ar fi Julius Wellhausen și profesorul său Heinrich Ewald, ambii din Goettingen.) Aserțiunea liberală de a urma cercetarea critico-istorică s-a redus treptat, deoarece liberalii identificau cercetători clasici cum ar fi Martin Noth [14] și Lothar Perlitt [15] drept "liberali" în timp ce ei erau de fapt foarte conservatori din punct de vedere teologic.

O analiză amănunțită arată faptul că creștinismul liberal s-a aliniat spre sfârșitul secolului al XIX-lea împreună cu mișcarea progresistă din cultura și politica occidentală. Din punct de vedere obiectiv, creștinismul liberal a identificat stânga din cultura occidentală drept loc de revelare a lui Dumnezeu în istorie, urmând doctrina revelației progresive și nu în ultimul rand filosofia proceselor. Mai mult, faptul că știința modernă nu a oferit norme etice universale în afara Bibliei[16] a condus la o criză a autorității morale din creștinismul liberal, care așteaptă încă să fie rezolvată.

Influența în Statele Unite

Creștinismul liberal a exercitat cea mai mare influență asupra protestanților mainline la începutul secolului XX, când susținătorii săi credeau că el va fi viitorul bisericii creștine. Cea mai mare și importantă influență a sa a fost Evanghelia Creștină Socială, care a implicat un de facto "botez al creștinismului în doctrina marxistă". Prin urmare, cel mai influent purtător de cuvânt al Evangheliei Sociale, baptistul american Walther Rauschenbusch, a identificat patru rele spirituale instituționalizate în cultura americană (pe care el le-a numit "entități supra-personale"): individualismul, capitalismul, naționalismul și militarismul. Conform doctrinei socialiste, acestea trebuiau înlocuite prin colectivism, socialism, internaționalism și pacifism, respectiv.[17]

Altă mișcare teologică ulterioară din protestantismul mainline a inclus teologia eliberării, forme filosofice de creștinism postmodern și diverse influente teologice cum ar fi existentialismul creștin (pornind de la Søren Kierkegaard[18] și incluzând teologi și cercetători ca Rudolf Bultmann[19] și Paul Tillich[20]) și chiar mișcări conservatoare ca neo-evanghelicii, neo-ortodoxia și paleo-ortodoxia. Dean M. Kelley, un sociolog liberal, a fost însărcinat la începutul anilor 1970 să studieze problema și a identificat motivul declinului bisericilor liberale: faptul că au politizat excesiv Evanghelia și în special faptul că ele au identificat Evanghelia cu obiectivele politice ale democraților de stânga.[21]

În anii 1990 și 2000 s-a constatat o revărsare de lucrări teologice nedogmatice asupra exegezei biblice și asupra teologiei, prin figuri cum ar fi Marcus Borg, John Dominic Crossan, John Shelby Spong,[22] Karen Armstrong și Scotty McLennan. Ei au găsit susținere, la fel cum odinioară o găsise modernismul, în bisericile protestante mainline, care erau în declin din punct de vedere al numărului de credincioși.

Creștinismul liberal din SUA a înregistrat un declin al numărului de membri de 70%—de la 40% din populația creștină americană la 12%—între 1930 și 2010. În acest timp evanghelicii au crescut mult, iar Biserica Catolică a crescut în mod mai modest.[23]

Teologi și autori

Protestanți

Catolici

Alții

Note

  1. ^ „Catholic Encyclopedia: Liberalism”. Accesat în . 
  2. ^ Herbert Pietschmann, Das Ende des naturwissenschaftlichen Zeitalters (The End of the Age of Natural Science), 1980.
  3. ^ "Biblical Inerrancy: History & Analysis", by James Paulgaard in Religious Studies 221.3, University of Saskatchewan, 23 November 1998.
  4. ^ Montgomery, John Warwick. In Defense of Martin Luther. Milwaukee: Northwestern, 1970, p. 57. “Luther’s Hermeneutic vs. the New Hermeneutic.” Quoted in http://www.wlsessays.net/authors/W/WestphalConfession/WestphalConfession.PDF [nefuncțională]
  5. ^ Robert Collins (). The Age of Innocence 1870/1880. Canada's Illustrated Heritage. Jack McClelland. pp. 87–88. ISBN 0-919644-19-8. 
  6. ^ Burton L. Mack, The Lost Gospel: The Book of Q and Christian Origins (HarperCollins, 1993), p. 29 online.
  7. ^ Linda Woodhead, "Christianity," in Religions in the Modern World (Routledge, 2002), pp. 186 online and 193.
  8. ^ The Making of American Liberal Theology: Imagining Progressive Religion 1805–1900, edited by Gary J. Dorrien (Westminster John Knox Press, 2001), passim, search miracles.
  9. ^ F.J. Ryan, Protestant Miracles: High Orthodox and Evangelical Authority for the Belief in Divine Interposition in Human Affairs (Stockton, California, 1899), p. 78 online. Full text downloadable.
  10. ^ Dan P. McAdams, The Redemptive Self: Stories Americans Live By (Oxford University Press, 2006), p. 164 online.
  11. ^ Albright, W.F. From the Stone Age to Christianity.
  12. ^ Ann-Marie Brandom, "The Role of Language in Religious Education," in Learning to Teach Religious Education in the Secondary School: A Companion to School Experience (Routledge, 2000), p. 76 online.
  13. ^ The Making of American Liberal Theology: Idealism, Realism, and Modernity, 1900-1950, edited by Gary J. Dorrien (Westminster John Knox Press, 2003), passim, search miracles, especially p. 413; on Ames, p. 233 online; on Niebuhr, p. 436 online.
  14. ^ Ueberlieferungsgeschichtliche Studien and Geschichte Israels
  15. ^ Die Bundestheologie im Alten Testament
  16. ^ Above; cf. Pietschmann, Das Ende des naturwissenschaftlichen Zeitalters.
  17. ^ Rauschenbusch, A Theology for the Social Gospel, 1917.
  18. ^ 1846. Concluding Unscientific Postscript, authored pseudonymously as Johannes Climacus.
  19. ^ History of Synoptic Tradition
  20. ^ The Courage to Be.
  21. ^ Kelley, Dean M. (1972) Why Conservative Churches are Growing
  22. ^ Rescuing the Bible from Fundamentalism
  23. ^ Allen, Charlotte (). „Liberal Christianity is paying for its sins”. Los Angeles Times. 
  24. ^ Alister McGrath. Christian Theology: An Introduction. 5th rev. ed. Wiley, 2011. Look in the index for "Schleiermacher" or "absolute dependence" and see them nearly always juxtaposed.

Legături externe

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Creștinism_liberal&oldid=9884884