Sari la conținut

Ducesa Violante Beatrice de Bavaria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Violante Beatrice de Bavaria
Date personale
Născută23 ianuarie 1673(1673-01-23)
Palatul Nymphenburg, München, Bavaria
Decedată (58 de ani)
Palatul Pitti, Florența, Toscana
ÎnmormântatăFlorența Modificați la Wikidata
PărințiFerdinand Maria, Elector de Bavaria
Henriette Adelaide de Savoia
Frați și suroriMaria Anna Victoria de Bavaria
Joseph Clemens von Bayern[*][[Joseph Clemens von Bayern (Duke, Roman Catholic archbishop (1671-1723))|​]]
Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria Modificați la Wikidata
Căsătorită cuFerdinando de' Medici
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană
patron of the arts[*][[patron of the arts (person who engages in patronage)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce
ducesă[*]
Familie nobiliarăCasa de Wittelsbach
Casa de Medici
Mare Prințesă de Toscana
Domnie9 ianuarie 1689– 31 octombrie 1713
Guvernator de Siena
Domnie12 aprilie 1717– 30 mai 1731

Violante Beatrice de Bavaria (23 ianuarie 167330 mai 1731) a fost Mare Prințesă de Toscana ca soție a lui Ferdinando de' Medici și Guvernator de Siena din 1717 până la moartea ei. Născută Ducesă de Bavaria, a fost copilul cel mai mic al lui Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și a Prințesei Henriette Adelaide de Savoia.

Copilărie și căsătorie

[modificare | modificare sursă]

Violante Beatrice s-a născut la 23 ianuarie 1673 la München, capitala Bavariei. Frații ei erau Maria Anna de Bavaria, Delfină a Franței, Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria și Joseph Clemens de Bavaria, episcop de Köln.

În 1688, Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana a găsit-o pe Violante Beatrice ca posibilă mireasă pentru fiul său cel mare, Ferdinando de' Medici, devreme ce Bavaria era una dintre cele mai puternice state ale Sfântului Imperiu Roman.[1]

Contractul de căsătorie a fost semnat la 24 mai 1688; Violante Beatrice a avut o zestre de 400.000 de taleri numerar și aceeași sumă în bijuterii.[2] S-a căsătorit cu Marele Prinț prin procură la 21 noiembrie 1688 și în persoană la 9 ianuarie 1969.[3] Nunta a avut loc la Palazzo Medici Riccardi din Florența. Noua Mare Prințesă s-a îndrăgostit imediat de mirele ei în ciuda faptului că el o detesta.[4] Cosimo al III-lea nu i-a putut găsi vreo vină nurorii sale, spunând: "Eu nu am cunoscut, nici nu am crezut că lumea poate produce o fire atât de perfectă".[5]

Mare Prințesă

[modificare | modificare sursă]
Prințul Ferdinando, soțul Violantei Beatrice, portret de Niccolò Cassana, 1687

Lipsa copiilor după șase ani de căsătorie ai cuplului princiar l-a perturbat pe Marele Duce. Orice speranță pentru nașterea unui moștenitor au fost spulberate atunci când Ferdinando s-a îmbolnăvit de sifilis în 1696, în timpul Carnavalul de la Veneția, o boală de care a murit șaptesprezece ani mai târziu.[6] Între timp, Marea Prințesă a căzut victima depresiei care nu a scăpat observației cumnatului ei, Prințul Gian Gastone, care a devenit prietenul ei.[7] Rareori Violante Beatrice a făcut aluzie la durerea ei emoțională în conversații, totuși este documentată o ocazie când Marea Prințesă, în prezența doamnelor ei, a înfierat-o pe iubita soțului ei, Cecchino de Castris.[7] Desele declarații deschise ale lui Ferdinando despre soția că este "prea plictisitoare și prea urâtă", au înrăutățit situația cuplului.[8]

Arbore genealogic

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Acton, p 163.
  2. ^ Acton, p 170.
  3. ^ Acton, p 171.
  4. ^ Young, pp. 466 - 467.
  5. ^ Acton, p 172.
  6. ^ Strathern, p 396.
  7. ^ a b Acton, p 198.
  8. ^ Acton, p 208.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Ducesa Violante Beatrice de Bavaria la Wikimedia Commons