Educația în România

Educația în România se bazează pe un sistem egalitar, cu frecvență liberă. Accesul la educație gratuită este garantat de articolul 32 din Constituția României. Educația este reglementată și aplicată de Ministerul Educației. Fiecare treaptă are propria formă de organizare și se supune unor legi și directive diferite. De la căderea regimului comunist, sistemul educațional românesc a trecut prin mai multe reforme.

Grădinița este opțională sub vârsta de cinci ani. Școlarizarea obligatorie începe de obicei la vârsta de 4 ani, cu al doilea an de grădiniță (grupa mijlocie), care este obligatoriu pentru a intra în școala primară. Școlarizarea este obligatorie până în clasa a douăsprezecea (care corespunde vârstei de optsprezece sau nouăsprezece ani). Ciclul educațional se încheie în clasa a douăsprezecea, când elevii obțin bacalaureatul. Învățământul superior este aliniat la Spațiul european al învățământului superior. În plus față de sistemul formal de învățământ, la care s-a adăugat recent sistemul privat echivalent, există și un sistem de meditații, semilegal și informal.

România ocupă locul 6 în topul tuturor medaliilor la Olimpiada Internațională de Matematică, cu un total de 316 medalii, datând din 1959. Ciprian Manolescu a reușit să scrie o lucrare perfectă (42 de puncte) pentru medalia de aur de mai multe ori decât oricine altcineva în istoria competiției, reușind acest lucru de toate cele trei ori când a participat la Olimpiadă (1995, 1996, 1997). România a obținut cel mai mare punctaj pe echipe în competiție, după China și Rusia, și imediat după Statele Unite ale Americii și Ungaria. De asemenea, România ocupă locul 6 în clasamentul din toate timpurile al medaliilor la Olimpiada Internațională de Informatică, cu un total de 107 medalii, din 1989.

Inițiativa de Măsurare a Drepturilor Omului (HRMI) constată că România îndeplinește doar 65,1% din ceea ce ar trebui să realizeze în ceea ce privește dreptul la educație, pe baza nivelului de venit al țării. HRMI analizează dreptul la educație prin prisma drepturilor la învățământul primar și secundar. Luând în considerare nivelul de venit al României, țara realizează 48,5% din ceea ce ar trebui să fie posibil pe baza resurselor sale (venit) pentru învățământul primar și 81,6% pentru învățământul secundar.

Prezentare generală

Grădinița
Vârstă	Clasă	Tip
3–4	Grupa mică	opțional
4–5	Grupa mijlocie	obligatoriu
5–6	Grupa mare	obligatoriu
Școala primară (Școala elementară)
Vârstă	Clasă	Tip
6–7	Clasa pregătitoare	obligatoriu
7–8	Clasa I	obligatoriu
8–9	Clasa II	obligatoriu
9–10	Clasa III	obligatoriu
10–11	Clasa IV	obligatoriu
Gimnaziu (Școala generală)
Vârstă	Clasă	Tip
11–12	Clasa V	obligatoriu
12–13	Clasa VI	obligatoriu
13–14	Clasa VII	obligatoriu
14–15	Clasa VIII	obligatoriu
Liceu (Școala Secundară)
Vârstă	Clasă	Tip
15–16	Clasa IX	obligatoriu
16–17	Clasa X	obligatoriu
17–18	Clasa XI	obligatoriu
18–19	Clasa XII	obligatoriu

În România, învățământul este obligatoriu timp de 15 ani (din al doilea an de grădiniță până în clasa a XII-a). Cu excepția grădiniței (învățământul preșcolar) și a învățământului terțiar (universitar), sectorul privat are o prezență foarte redusă în sistemul de învățământ românesc. Educația a devenit obligatorie în România în secolul al XIX-lea, în 1864, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, când patru ani de școală primară au devenit gratuiți și obligatorii pentru toți copiii, indiferent de clasa socială și de sex. În ciuda acestui fapt, legea nu a fost aplicată, iar analfabetismul în masă a persistat până în secolul al XX-lea: în anii 1930, 43% dintre adulți erau analfabeți. Campaniile de alfabetizare a românilor începute în 1948 au eradicat în mare parte analfabetismul în anii 1950.

Sistemul de învățământ din România seamănă cu sistemul de învățământ francez. În perioada comunistă, acesta a fost influențat de sistemul de învățământ sovietic (în special în anii 1950) și a inclus propagandă politică, precum și ore de muncă fizică obligatorie pentru elevi (de obicei în agricultură).

În aprilie 2013, în România existau aproximativ 7.200 de școli deschise, o scădere accentuată față de aproape 30.000 de unități în 1996. Acest lucru se datorează în principal faptului că multe școli au fost reunite pentru a forma școli mai mari și a elimina birocrația. În același an, 3,2 milioane de elevi și preșcolari erau înscriși în sistemul de învățământ, cu 500.000 mai mulți decât în 2012.

Învățământul obligatoriu

De-a lungul secolului XX, învățământul obligatoriu a oscilat între 4 ani, 7 ani, din nou 4 ani, 7 ani, 8 ani, 10 ani și din nou 8 ani. În secolul XXI, acesta a fost ridicat la 10 ani, apoi la 11 ani și, ulterior, la 14 ani. Când comuniștii au venit la putere în 1947, învățământul obligatoriu era de 7 ani, dar acest lucru nu a fost aplicat. Inițial, regimul comunist a redus învățământul obligatoriu la 4 ani, dar cu o aplicare fermă. Apoi, l-au crescut treptat la 7, 8 și, în cele din urmă, la 10 ani. După revoluția din 1989, învățământul obligatoriu a fost coborât din nou la 8 ani. Noul guvern a invocat ca motive calitatea slabă a educației, presiunea ridicată asupra bugetului de stat și inflația diplomelor. În 2003, învățământul obligatoriu a fost ridicat din nou la 10 ani, prin Legea nr. 268/2003, care modifică articolul 6 din Legea nr. 84/1995.

În perioada 1990–2003, a existat foarte puțină preocupare pentru educație în România, iar generația care a studiat în această perioadă este destul de slab pregătită, analfabetismul fiind mai ridicat decât în rândul generației anterioare, în special în rândul populației rrome din zonele rurale. O nouă lege a intrat în vigoare în 2011. Această lege a fost adoptată după ani de dezbateri politice privind nu numai numărul de ani din învățământul obligatoriu, ci și modul în care ar trebui structurat. Forma inițială a legii, care ar fi mutat clasa a IX-a la gimnaziu, nu a fost niciodată pusă în aplicare. Odată cu adăugarea anului școlar pregătitor ca parte a învățământului primar obligatoriu în 2012, învățământul obligatoriu a constat în 5 ani de școală primară, 4 de gimnaziu și 2 de liceu/școală vocațională. Au existat încă 2 ani de liceu opțional. În 2020, ultimul an de grădiniță, precum și ultimii doi ani de liceu au fost adăugați la învățământul obligatoriu, aducând durata acestuia la un total de 14 ani.

Grădinița

Grădinița Nr. 73 de pe Splaiul Independenței, București

Grădinițele oferă educație preșcolară pentru copii (de obicei cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani) și durează, de obicei, 3 forme: „grupa mică” pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani, „grupa mijlocie” pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani și „grupa mare” pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani. Această ultimă grupă a devenit obligatorie în 2020.

„Anul școlar pregătitor” (clasa pregătitoare) este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani și, de când a devenit obligatoriu în 2012, se desfășoară, de obicei, la școală. Anul școlar pregătitor este o cerință pentru a intra în clasa întâi, făcând parte din etapa învățământului primar, conform art. 23 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. În perioada de tranziție de după intrarea în vigoare a noii legi, au avut loc transferuri de cadre didactice pentru a acoperi nevoile educaționale ale acestui an.

Serviciile de grădiniță diferă de la o unitate la alta și de la cele publice (de stat) la cele private și pot include inițierea în limbi străine (de obicei engleză, franceză sau germană), inițierea în informatică, dans, înot etc. Toate grădinițele oferă cel puțin o masă sau o gustare, unele având bucătării proprii și bucătari, iar altele optând pentru servicii de catering^⁠(d) dedicate. Multe grădinițe (în special cele private) asigură transportul copiilor la și de la grădiniță. Grupele au, de obicei, 1–2 educatori și 10–15 copii (de obicei mai mulți în grădinițele de stat).

Majoritatea grădinițelor publice din zonele urbane oferă părinților trei tipuri de programe, pentru a se potrivi mai bine cu programul acestora: un program scurt (de obicei de la 8:00 la 13:00, cu o gustare sau o masă), un program mediu (de obicei de la 8:00 la 15:00, cu o gustare și o masă) și un program lung (de obicei de la 8:00 la 17:00, cu trei gustări și o masă, incluzând aproape întotdeauna perioade de somn după prânz). În zonele rurale, majoritatea grădinițelor au doar un program scurt. Grădinițele rurale suferă, de asemenea, de subfinanțare și neglijență.

Sectorul privat are un rol foarte important în furnizarea de servicii de grădiniță și de creșă, deținând o pondere semnificativă în cota de piață pentru învățământul preșcolar. Taxele de școlarizare tipice pentru grădinițele private variază între 400 și 1.600 de lei lunar, în funcție de orașul în care este situată instituția și de serviciile oferite. În schimb, pentru grădinițele publice nu există taxe de școlarizare (unele pot, totuși, să perceapă taxe pentru mese și/sau transport). Sectorul privat este destul de scump, adresându-se familiilor din clasa superioară și mijlocie superioară.

Numărul relativ de locuri disponibile în grădinițe este mic, multe dintre acestea având liste de așteptare sau solicitând ca admiterea și formalitățile să fie efectuate cu cel puțin șase luni în avans. Lipsa locurilor disponibile este evidentă mai ales în grădinițele de stat, care nu percep taxe de școlarizare, în special având în vedere taxele de școlarizare relativ ridicate ale unităților private. Constatând o creștere a cererii, consiliile locale, în special în orașele mari (cum ar fi București sau Sibiu), au început să investească în extinderea grădinițelor existente, în construirea de grădinițe noi sau în oferirea de alocații pentru grădinițele private pentru a acoperi o parte din taxele de școlarizare.

Școala elementară

Școala elementară include școala primară (anul școlar pregătitor și următoarele 4 clase) și apoi încă patru clase (clasele 5-8 din gimnaziu). Majoritatea școlilor elementare sunt publice; statisticile Ministerului Educației arată că mai puțin de 2% dintre elevii de școală primară urmează o școală privată. Cu excepția cazului în care părinții aleg o școală diferită, viitorul elev este înscris automat la școala cea mai apropiată de reședința sa. Unele școli cu o bună reputație primesc cereri din partea părinților cu doi sau trei ani înainte. O consecință negativă a acestui fapt este că, în multe școli, cursurile se desfășoară în două schimburi, care durează de la ora 7 dimineața până la ora 20. În școlile publice, educația este gratuită (inclusiv unele cărți), dar nu în totalitate (este posibil să fie necesară achiziționarea unor manuale, caiete, instrumente de scris, consumabile și uniforme).

Școala începe la începutul lunii septembrie și se încheie la mijlocul sau sfârșitul lunii iunie a anului următor. Ea este împărțită în cinci perioade numite module, fiecare urmată de o vacanță:

• Modulul 1: de la începutul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie.
• Vacanța de toamnă: de la sfârșitul lunii octombrie până la începutul lunii noiembrie (o săptămână).
• Modulul 2: de la începutul lunii noiembrie până la jumătatea lunii decembrie.
• Vacanța de iarnă: de la jumătatea lunii decembrie până la începutul lunii ianuarie (două săptămâni).
• Modulul 3: de la începutul lunii ianuarie până în februarie.
• O altă vacanță de iarnă (vacanță de schi): o săptămână, în februarie; depinde de județ.
• Modulul 4: din februarie până în aprilie sau mai.
• Vacanța de Paști: una sau două săptămâni în preajma Paștelui.
• Modulul 5: de la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai până la jumătatea lunii iunie.
• Vacanța de vară: de la jumătatea lunii iunie până la începutul lunii septembrie (aproximativ 3 luni).

În plus, fiecare școală decide când să organizeze programele „Săptămâna altfel” și „Săptămâna Verde”.

O clasă poate avea până la 30 de elevi (25 este considerat optim) și poate exista doar o clasă pe an sau până la douăzeci de clase pe an. De obicei, fiecare grupă are propria sa sală de clasă. Fiecare grupă are o denumire proprie, de obicei formată din clasa urmată de o literă din alfabet (de exemplu, VII A înseamnă că elevul este în clasa a VII-a, în clasa „A”). Școlile primare le dau, de obicei, nume inspirate din animale.

Convenții de notare

Pentru primii patru ani, se utilizează un sistem similar cu E-S-N-U, cunoscut sub numele de calificativ. Acestea sunt: Foarte bine (FB) - Excelent, Bine (B) - Bun, Satisfăcător/Suficient (S) - ceea ce înseamnă de fapt, (abia) trecere, Nesatisfăcător/Insuficient (N/I) - Eșuat. Elevii care obțin nota N/I trebuie să susțină un examen în vară, în fața unei comisii speciale de profesori, iar dacă situația nu se îmbunătățește, elevul va repeta anul. „Calificativele” se acordă pe tot parcursul anului, într-un sistem de evaluare continuă, la teste, lucrări școlare, teme sau proiecte. Media pentru o materie (care va fi înregistrată) este calculată de profesor, ținând cont de progresul elevului și folosind o valoare de la 1 la 4 pentru fiecare calificativ (de exemplu, dacă un elev are FB, FB, B, B la matematică, atunci nota va fi (4 + 4 + 3 + 3) : 4 = 3,5, deci B. Ținând cont că performanța elevului a scăzut în timp, un B, B, FB, FB va fi tot 3,5, dar va fi notat ca FB deoarece performanța s-a îmbunătățit în timp). Nu există o medie calculată pentru întregul an, ci doar pe materie pe semestru.

Pentru clasele a cincea până la a douăsprezecea, se utilizează un sistem de notare de la 1 la 10, 10 fiind cea mai bună notă, 1 fiind cea mai slabă, iar 5 fiind nota minimă de trecere. De asemenea, se utilizează sistemul de evaluare continuă, notele individuale pentru fiecare test, examinare orală, proiect, temă pentru acasă sau lucrare la clasă fiind înscrise în catalog. Trebuie să existe cel puțin atâtea note pentru o materie cât numărul de ore săptămânale pentru acea materie, plus trei. La sfârșitul anului școlar, se calculează o medie pentru fiecare materie folosind media aritmetică a tuturor notelor.

Ultima etapă constă în adunarea tuturor mediilor anuale pe materie (rotunjite la cel mai apropiat număr întreg) și împărțirea acestei sume la numărul total de materii. Aceasta formează media anuală (media generală), care nu este nici ponderată, nici rotunjită.

În cazul în care media anuală pe materie este mai mică de 5 pentru cel mult două materii, elevul trebuie să susțină un examen special (corigență) la materia respinsă în luna august, în fața unei comisii școlare. Dacă nu promovează acest examen, el trebuie să repete întregul an (repetenție). Dacă media anuală pe materie este sub 5 la trei materii sau mai multe, elevul nu mai are dreptul la examenul special și trebuie să repete anul.

Școală primară

„Anul școlar pregătitor" a devenit obligatoriu în 2012 și este o cerință pentru a intra în clasa I. În conformitate cu articolul 23 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, clasa pregătitoare face parte din școala primară și este obligatorie. Clasele de școală primară sunt predate de un singur profesor (învățător) pentru majoritatea materiilor. Profesori suplimentari sunt desemnați doar pentru câteva materii specializate (limbi moderne, sport etc.). La sfârșitul școlii primare, curriculumul este diversificat. De exemplu, un elev de clasa a IV-a (10-11 ani) poate avea săptămânal:

• 4 ore de matematică;
• 4–5 ore de Limba și literatura română;
• 1 oră de istorie;
• 1 oră de Geografie;
• 1–2 ore de Științe ale Naturii;
• 1-2 ore de Educație Plastică^† (arte vizuale);
• 1–3 ore de o limbă străină (de obicei franceză, engleză sau germană)^†;
• 1 oră de Educație Civică^⁠(d) o materie care predă totul, de la igiena personală la Constituție și maniere în societate;
• 1 oră de Religie^† (opțional; în urma unei decizii din 2014 a Curtea Constituțională a României părinții (sau tutorii legali) ai elevilor (sau studenților peste 18 ani) care doresc să studieze religia trebuie să depună o cerere pentru această clasă. Înainte de 2014, toți elevii erau înscriși automat, cu excepția cazului în care părinții lor optau pentru excludere, presiunea de a participa fiind ridicată.)
• 1 oră de Educație muzicală;
• 2 ore de Educație Fizică^†.
• 1 oră la o materie opțională (fără calificativ)
• Programul este de 22-30 de ore.

Note:
^† Aceste materii au de obicei alți profesori decât profesorul principal.

Gimnaziu

Clasele sunt reformate la sfârșitul clasei a IV-a, adesea pe baza performanțelor școlare. Multe școli au clase speciale (cum ar fi clase intensive de engleză sau de informatică, care oferă unul sau două cursuri suplimentare la aceste materii). Selecția pentru astfel de clase se face pe baza unor teste locale. Evaluarea performanțelor elevilor este, de asemenea, diferită între ciclurile primar și gimnazial. Începând cu clasa a V-a, elevii au un profesor diferit pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat să fie director de clasă (diriginte), pe lângă predarea materiei sale obișnuite. Consilierea suplimentară poate fi asigurată de un consilier special (consilier pe probleme de educație) sau de un psiholog școlar.

Un program de clasa a 8-a poate conține până la 30–32 de ore pe săptămână, sau 6 ore pe zi, fiind astfel destul de intensiv, de exemplu:

• 4 ore de matematică (algebră și geometrie);
• 4 (5 în clasa a V-a) ore de Limba și Literatura Română;
• 2 (1 la clasele a V-a, a VI-a si a VII-a) ore de Istorie;
• 2 (1 în clasele a V-a, a VI-a și a VII-a) ore de Geografie;
• 2 (1 în clasele a V-a și a VIII-a) ore de Biologie;
• 1 oră de Informatică și TIC (opțional);
• 2-3 (4 dacă sunteți la o clasă intensivă) ore de limbă străină principală, de obicei engleză;
• 2 ore de o a doua limbă străină, de obicei franceză sau germană;
• 2 ore de Fizică (nu în clasa a V-a);
• 2 ore de Chimie (nu în clasele a V-a si a VI-a);
• 1 oră de Limbă Latină (doar în clasa a VII-a);
• 1 oră de Educație Plastică;
• 1 oră de Educație muzicală;
• 1 oră de Religie (opțional; aceeași situație ca în școala primară în ceea ce privește profesorii);
• 1 oră de Educație Civică^⁠(d);
• 1 oră de Educație Tehnologică;
• 2 ore de Educație fizică.
• 1 oră de consiliere cu dirigintele/diriginta.

În plus, școlile pot adăuga 1 sau 2 clase la libera lor alegere. Această posibilitate a dat naștere claselor de engleză intensivă sau grupurilor de informatică, accesibile numai prin examene speciale în clasa a V-a.

Curriculum în școlile primare

Există până la 15 materii obligatorii (de obicei 8–13) și până la 5 materii opționale (de obicei 1 sau 2). Cu toate acestea, spre deosebire de Regatul Unit sau Franța, aceste materii opționale sunt alese de școală și impuse elevului - sunt cunoscute sub numele de Curriculum la Decizia Școlii (CDȘ) și sunt de obicei extensii ale materiilor obligatorii.

Pe durata școlii primare, fiecare elev trebuie să urmeze:

• 8 ani de matematică, română, muzică, artă și educație fizică;
• până la 8 ani de religie (de obicei ortodoxă răsăriteană; sunt acceptate și alte religii sau confesiuni, opțional);
• 5 ani de geografie și istorie;
• 6 ani în prima limbă străină (de obicei franceză, engleză sau germană);
• 4 ani în a doua limbă străină (de obicei engleză, franceză, germană, foarte rar spaniolă, italiană, rusă sau portugheză);
• 4 ani de educație civică;
• 2 ani de științe (dacă nu includem Cunoașterea mediului, care este de 2 ani);
• 4 ani de biologie;
• 3 ani de fizică;
• 2 ani de chimie;
• 1 an de limba latină;
• 4 ani de IT (opțional)

Licee

Admiterea la liceu

Colegiul National Sfântul Sava, unul dintre cele mai prestigioase licee din Romania

Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, liceu specializat în studii economice

La sfârșitul clasei a VIII-a (care corespunde de obicei vârstei de 14 sau 15 ani), toți elevii susțin un test național numit Evaluarea Națională, cunoscut și ca Examen de Capacitate, care poate fi susținut o singură dată, în luna iunie. Subiectele sunt Limba și literatura română și Matematica (și în plus limba școlii pentru școlile sau clasele minorităților etnice și pentru școlile bilingve). Multe licee oferă clase cu studiu intensiv al unei limbi străine, cum ar fi engleza, franceza, germana sau spaniola; pentru acestea este necesar un examen suplimentar. Nota de trecere este 5 pentru fiecare dintre examene. Nota de finalizare (cunoscută și sub numele de nota de admitere) se calculează luând în considerare pentru 20% media tuturor mediilor generale anuale începând cu anul 5, iar pentru restul de 80% nota obținută la testul național (1-10, 10 fiind cea mai mare, nerotunjită, precizie 0,01). Notele de la examene erau publice, listele cu rezultate fiind plasate atât în școli, cât și pe internet până în 2020, când numele elevilor au fost înlocuite cu coduri de examen. După clasa a VIII-a, elevii trec în învățământul secundar; din 2020, toți cei patru ani sunt obligatorii. În România există diverse tipuri de școli profesionale pentru elevii care nu au o notă suficient de mare pentru a intra în liceul academic, deoarece învățământul secundar este obligatoriu. Între 2003 și 2010, principalul tip de astfel de învățământ au fost Școlile de Arte și Meserii, dar acestea au fost desființate. Structura învățământului profesional este în continuă reformă, în încercarea de a fi conectată la piața muncii.

Pentru a se înscrie la un liceu, elevul trebuie să aleagă o listă de licee pe care dorește să le urmeze (de data aceasta nu există o înscriere automată), în funcție de nota și opțiunile sale, prin completarea unui formular la nivel național. Un sistem informatic național face repartizarea, luând în considerare elevii în ordinea preferințelor lor și a „notei de admitere". Astfel, cineva cu o medie de 9,85 (aceasta este o notă de top 5%) va intra cu siguranță la liceul pe care și-l dorește, în timp ce cineva cu 5,50 nu are aproape nicio șansă să urmeze un liceu de top. Cu toate acestea, pe baza acestui sistem, ultimele medii de admitere pentru unele licee de prestigiu sunt de peste 9,50 sau 9,60.

În România există cinci tipuri de licee care permit accesul la universitate, în funcție de tipul de învățământ oferit și de performanțele școlare ale acestora. Toate acestea permit obținerea unei diplome de liceu, accesul la examenul de Bacalaureat și deci accesul la studii universitare. Spre deosebire de sistemele suedez sau francez, alegerea programului de studii liceale nu limitează opțiunile pentru universitate. De exemplu, un absolvent al unei secții de matematică-programare pe calculator (Real) a unui colegiu național poate candida fără probleme la o secție de limbi străine a unei universități. Cu toate acestea, din cauza materiilor predate, a calității educației și a cerințelor de admitere în universități, pot apărea bariere artificiale: de exemplu, un absolvent al unei secții de științe umaniste și sociale va avea mari dificultăți în a candida la o catedră de matematică a unei universități, deoarece examenul de admitere la această secție universitară necesită cunoștințe de calcul, o materie care nu se predă în științe umaniste și sociale. Dar nu există nicio limitare formală: dacă acel student reușește să înțeleagă calculul, este liber să aplice.

Înscrierea la liceu este condiționată de promovarea Evaluării Naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a și de participarea la Repartiția Națională Computerizată.

Studiile liceale durează patru ani, toți cei patru ani fiind obligatorii din 2020. Nu există examene între anii 10 și 11. Există, de asemenea, un program cu frecvență redusă care durează 5 ani pentru cei care doresc să urmeze liceul după ce l-au abandonat la o vârstă mai fragedă.

Sistemul românesc de învățământ secundar cuprinde:

• Colegiul Național — cele mai prestigioase licee din România, majoritatea fac parte fiecare din cel puțin un program internațional precum Cervantes, SOCRATES, Eurolikes etc. Toate sunt „teoretice” (vezi mai jos). Unele dintre ele au peste 100 de ani și au o tradiție foarte puternică în educație: Colegiul Național Sfântul Sava din București (1818), Colegiul Național din Iași (1828), Colegiul Național Andrei Șaguna (Brașov) (1850), Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Colegiul, București (1860), Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești (1864), Colegiul Național Mihai Eminescu, Iași (1865), Colegiul Național Mihai Viteazul, București (1865), Colegiul Național Vasile Alecsandri, Galați (1867), Colegiul Național Roman-Vodă din Roman (1872), Colegiul Național Frații Buzești din Craiova (1882), Colegiul Național Stefan cel Mare Suceava, Colegiul Național Costache Negruzzi, Iași (1895), Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța (1896). Alte colegii naționale, mai noi, sunt Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu București, Colegiul Național Emil Racoviță Iași, Colegiul Național Carol I Craiova, Colegiul Național Barbu Știrbei Călărași, Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța, Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț, Colegiul Național Colegiul Gheorghe Vrănceanu Bacău etc.
• Liceu Teoretic — Un liceu mediu, care oferă unul sau mai multe dintre programele academice disponibile. Acestea sunt foarte comune și variază foarte mult în ceea ce privește calitatea și rezultatele. De obicei (dar nu întotdeauna), acestea oferă atât secțiunile reale (matematică-informatică, științe naturale), cât și uman (limbi străine, studii sociale); sau pot fi specializate (de exemplu, arte, muzică, sport).
• Colegiu Militar — sunt 3 licee administrate de Ministerul Apărării Naționale. Acestea sunt considerate extrem de stricte și din punct de vedere legal au același regim ca unitățile armatei, fiind considerate instalații militare, toți elevii fiind membri ai armatei și respectând regulile și regulamentele armatei, inclusiv stingerea luminilor la ora 10. Colegiile Militare sunt Colegiul Militar Liceal Mihai Viteazu din Alba Iulia, Colegiul Militar Liceal Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc și Colegiul Militar Liceal Dimitrie Cantemir din Breaza.
• Colegiu Economic sau Colegiu Tehnic — Un liceu cu un program academic bazat pe servicii sau educație tehnică și rezultate bune. O medie de admitere de 8,00 este de obicei suficientă.
• Liceu Tehnologic — Un tip de liceu (care oferă de obicei programe academice în domeniul învățământului tehnic sau al serviciilor). Unele sunt considerate a fi cea mai nefavorabilă alternativă pentru a permite accesul la o diplomă de liceu și accesul la universitate, în timp ce altele sunt foarte bine văzute, deoarece dau diplome foarte utile și bine cotate și oferă un program mai degrabă de înaltă calitate.
• Învățământul profesional-dual: un tip de liceu cu durata de 3 ani axat pe formarea profesională și ucenicie; după absolvirea acestui liceu, elevul are posibilitatea de a se transfera la un liceu tehnologic și de a obține diploma de Bacalaureat. Foarte puțini elevi frecventează astfel de școli, iar părinții sunt adesea sceptici cu privire la acestea.

Curriculumul în liceu

Fiecare tip de liceu este liber să ofere unul sau mai multe programe academice (profil). Acestea sunt:

Program teoretic

• Știință — Profil Real — acesta este cel mai solicitant dintre toate programele academice și cel mai căutat de studenții care doresc să obțină diplome legate de STEM. Acesta este împărțit în două secțiuni, ambele oferind clase potrivite în consecință:
  • Matematică și informatică intensivă — Mate-info care oferă mai multe ore de matematică și programare pe calculator (până la 7-8 ore pe săptămână fiecare)
  • Științe ale naturii care extinde cunoștințele în Biologie, Chimie și Fizică (până la 3 sau 4 ore pe săptămână fiecare).
• Științe umaniste — Profil Uman („studii sociale” sau „filologie”) — pune accentul pe limbi străine, geografie, istorie și alte discipline non-științifice. Acesta este, de asemenea, împărțit în două secțiuni:
  • Filologie, care pune accentul pe cursuri de literatură și latină. Pregătirea în matematică este prevăzută pentru clasele a IX-a și a X-a (2 ore pe săptămână).
  • Studii sociale — Științe sociale care are mai multe ore rezervate pentru clase precum Istorie, Sociologie și Psihologie. Pregătirea în matematică este asigurată pentru toți cei 4 ani de liceu (2 ore pe săptămână).

Atât științele, cât și științele umaniste pot oferi programe bilingve (ore prelungite într-o a doua limbă) care recompensează elevii cu o diplomă de traducător. Ramura matematică și programarea calculatoarelor poate oferi, de asemenea, un curs intensiv de programare care se încheie, de asemenea, cu o diplomă. Totuși, aceste programe nu sunt disponibile în toate liceele (diferite școli își stabilesc propriile programe), iar majoritatea elevilor își aleg liceul în funcție de cursurile pe care doresc să le urmeze. Fiecare elev are șanse egale de a accede la un nivel superior de educație, indiferent de profilul ales.

Programe tehnice — Profilul tehnic va oferi o calificare într-un domeniu tehnic, cum ar fi electrician, operator de mașini industriale, mecanic de tren și mecanic etc. O mulțime de materii au o bază tehnică (de exemplu, calibrarea mașinilor de măsură tehnică, mecanica locomotivelor), cu ceva matematică, fizică și chimie și aproape deloc științe umaniste.

Programele privind resursele naturale și protecția mediului — Profilul resurse naturale și protecția mediului, vor oferi o calificare în agricultură, silvicultură, protecția mediului, industria alimentară. Ca și programele tehnice, este axat mai mult pe formarea pentru un loc de muncă și este mai ușor pe studii academice.

Programele vocaționale — Profil vocațional vor oferi o calificare într-un domeniu non-tehnic, cum ar fi educator de grădiniță, asistent arhitect sau pedagog. O mulțime de materii sunt bazate pe științe umaniste, cu specificități bazate pe calificare (cum ar fi Pedagogie) și aproape deloc matematică, fizică sau chimie. Liceele de artă, muzică și design sunt grupate aici. Sunt incluse și liceele aparținând cultelor religioase. De obicei, admiterea în aceste licee se face printr-un examen special pe lângă Testele Naționale de muzică sau artă.

Programele de servicii și economie — Profil economic vor oferi o calificare în domeniul serviciilor, cum ar fi operator economic, turistic, comercial, administrativ sau ospătar, bucătar. Oferind un program destul de echilibrat, asemănător studiilor reale din programul teoretic, dar puțin mai lejer, și oferind o calificare valoroasă, acest program este foarte căutat (fiind al doilea după programul real). Unele licee economice, cum ar fi Colegiul Economic Virgil Madgearu (București), sunt mai axate pe partea academică; în timp ce altele se concentrează mai mult pe specializările profesionale.

Următoarele forme de liceu (care nu mai există astăzi) nu permiteau accesul la universități:

• Școală de Arte și Meserii — o școală de doi ani care oferă o calificare redusă, cum ar fi vânzător sau sudor sau constructor. În cazul în care elevul dorește să continue liceul, acesta trebuie să urmeze un an special între al doilea an la Școala de Arte și Meserii și al 11-lea an de liceu. Aceste tipuri de școli au fost desființate în 2010.
• Școala de ucenici — o școală de doi ani, bazată aproape integral pe ucenicia la o întreprindere, care de obicei angajează și absolvenții. Cândva foarte populare, acestea au fost eliminate treptat până în 2009. Nu există acces la liceu de la acest tip de școală.

Disciplinele opționale sunt fie impuse de școli elevilor, fie, în cel mai bun caz, elevilor li se permite să aleagă un pachet de două sau trei discipline la nivel de grup (nu la nivel individual). De obicei, materiile opționale oferă ore suplimentare din materiile cele mai grele, prin „extensii” și „cursuri de dezvoltare”. Unele licee pot oferi clase unice (de exemplu, Istoria filmului). În plus, există și un număr mare de specializări. Un elev poate fi, de exemplu, înscris la un Colegiu Național, să studieze un program real, specializat în matematică-informatică.

Examenul de bacalaureat

Articol principal: Bacalaureatul românesc.

American International School of Bucharest, o școală internațională din Voluntari care oferă programul Bacalaureatul Internațional

Elevii de liceu care promovează un colegiu, un liceu sau un grup școlar trebuie să susțină Examenul Național de Bacalaureat (denumit colocvial bac). În ciuda asemănării denumirii cu cuvântul francez Baccalauréat, există puține asemănări. Bacalaureatul cuprinde 2 sau 3 examene orale și 4 sau 5 examene scrise, care se desfășoară de obicei pe parcursul unei săptămâni și jumătate, la sfârșitul lunii iunie și în septembrie. Este un examen național puternic centralizat. De obicei, lucrările de examen sunt duse la o unitate de corectare centralizată, uneori chiar în alt oraș, sub paza poliției (de exemplu, în 2001, toate examenele din Brașov au fost trimise la Brăila pentru corectare). Supraveghetorii examenelor (întotdeauna profesori de liceu sau profesori universitari) nu pot preda în liceul la care sunt trimiși să supravegheze și nici nu pot avea vreo legătură cu acesta.

Cele 6 examene sunt:

• Proba A/1 — Limba și literatura română (proba orală) — Candidatul extrage un subiect de literatură la întâmplare și un subiect de înțelegere de text, tot la întâmplare. Candidatul are la dispoziție 15 minute „timp de gândire” și 10 minute pentru a răspunde la subiecte în fața a trei persoane. Examenul este public.
• Proba C/1 — Limba de studiu într-o școală în care predarea se face într-o altă limbă decât româna (de obicei limba unui grup etnic) — organizată exact ca proba A/1. C/1 se susține numai de către cei care învață în altă limbă decât limba română.
• Proba B — O limbă străină (proba orală) — Candidatul poate alege dintre limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză și rusă. Alegerea trebuie făcută la înscrierea la examen (de obicei în luna mai) și nu poate fi schimbată. Candidatul trage la sorți un subiect cu două întrebări (de înțelegere a textului și de exprimare orală) și are la dispoziție 15 minute de gândire pentru a-și construi răspunsurile și 10 minute pentru a răspunde.
• Proba A/2 — Limba și literatura română (proba scrisă) — De obicei, un eseu pe o temă de literatură (de genul „Arată trăsăturile romanului modern din secolul XX cu exemple pe o operă studiată”) și un text cu 9 întrebări pe baza textului (de genul „Găsește o metaforă și un oximoron în text” sau „Comentează următorul pasaj în maximum zece rânduri”). Cu o jumătate de oră înainte de începerea examenului, ministrul educației extrage la televizor varianta corectă, iar plicurile sigilate care conțin 20 sau 25 de lucrări de examen sunt livrate în sălile de examen și deschise în fața elevilor. Conform legii, fiecare elev trebuie să primească o foaie de examen, scrierea subiectelor pe tablă nemaifiind permisă. Examenul C a durat 2 ore în 2005, 2004 și 2003 și 3 ore din 2002.
• Proba C/2 — Limba de studiu într-o școală în care predarea se face într-o altă limbă decât româna (de obicei limba unui grup etnic) — probă scrisă — organizată exact ca proba A/2.
• Proba D — Materie obligatorie în funcție de programul academic urmat în liceu (Proba scrisă) — Aceasta se traduce prin matematică pentru cei care termină un program de studii reale, tehnice sau servicii sau Istoria României pentru un program de studii umane sau vocaționale. Cu toate acestea, dificultatea examenului variază în funcție de programul academic urmat în liceu (de exemplu, un candidat care a fost înscris la un program de studii reale în liceu va primi un subiect de Matematică 1 — cele mai grele subiecte de matematică, incluzând algebră, calcul simplu, trigonometrie și geometrie, în timp ce un fost elev de la servicii va primi un subiect de Matematică 2 — un subiect mai simplu, cuprinzând doar algebră și calcul simplu). Spre deosebire de examenele occidentale, calculatoarele de buzunar, riglele de calcul sau orice alt tip de asistență sunt interzise. Proba D durează 3 ore.
• Proba E — Materie la alegerea candidatului din domeniile considerate ca parte principală a programei academice urmate în liceu (probă scrisă) — Aceasta oferă elevului mai multe opțiuni în funcție de programul academic parcurs. De exemplu, un student la studii reale poate alege între Fizică, Programarea calculatoarelor, Chimie (studentul poate alege între chimie organică și anorganică) și Biologie (studentul poate alege între biologia predată în primii 2 ani de liceu sau ultimii 2 ani) și, un student la studii tehnice/mecanic feroviar poate alege Fizică, Instrumente și mașini mecanice, Instrumente și măsuri tehnice sau Întreținere Feroviară, în timp ce un student la studii umane/limbi poate alege dintre Geografie, Economie, Psihologie, Filosofie și Logică. Se aplică aceleași reguli ca în cazul probei D, cu o singură excepție – studenții care aleg Contabilitate de bază (Programul Servicii) pot utiliza o fișă de cont care să descrie funcția fiecărui cont.

Cu excepția examenelor de limbi străine, subiectele sunt furnizate în orice limbă dorită de candidat (cererile pot fi făcute „la fața locului” pentru o serie de limbi — subiectele de maghiară, germană și română sunt disponibile în toate liceele din țară, iar celelalte limbi în zonele în care se vorbește limba respectivă; pentru alte limbi, cererea trebuie depusă împreună cu formularul de înscriere, cu două luni înainte). De asemenea, se poate oferi suport în Braille.

Fiecare probă este notată de la 1 la 10, 10 fiind cea mai bună notă, folosind două zecimale pentru probele scrise (de exemplu, 9,44 sau 9,14 sunt note valabile) și un număr întreg pentru proba orală. Fiecare examen este corectat și notat de doi corectori separați (nu sunt implicate calculatoare, deoarece acesta nu este un test standardizat), care convin asupra notei pe baza unui ghid la nivel național. Nota totală pentru Bacalaureat este media aritmetică a celor șase sau opt note obținute (cu o precizie de 0,01). Pentru a promova, un elev trebuie să obțină o notă medie de cel puțin 6,00 și de cel puțin 5,00 la fiecare dintre examenele individuale. Un student care obține un 10 perfect va fi recompensat cu distincții speciale (Absolvent cu Merite Deosebite), un premiu în bani din partea guvernului și, în ultimii ani, intrare gratuită la două dintre cele mai mari festivaluri de muzică din țară (Untold Festival și Neversea Festival). În iulie 2024, 76,4% dintre elevi au promovat Bacalaureatul. În caz de eșec (respins), elevul are voie să repete doar examenele la care a picat, până când reușește să absolve, dar nu mai mult de 5 ori. O sesiune de septembrie este organizată în special pentru cei care au picat în sesiunea iunie/iulie sau pentru cei care nu au putut participa la examen în vară. În cazul în care un student nu este mulțumit de nota primită, acesta o poate contesta în termen de 24 de ore de la aflarea punctajului său. Dacă este declarat admis, spre deosebire de majoritatea examenelor de finalizare a studiilor liceale, el sau ea nu poate susține din nou examenul (deși acest lucru contează mai puțin în România decât în Statele Unite ale Americii sau Germania).

Bacalaureatul este o cerință pentru înscrierea la o universitate, deoarece, din punct de vedere tehnic, fără promovarea acestuia, studentul nu este considerat absolvent de liceu. Cu toate acestea, importanța scorului real de admitere variază de la o universitate la alta, relevanța sa fiind minimă pentru universitățile care solicită un examen de admitere separat.

Viața elevilor în școlile din România

În România, există diferențe majore între zonele rurale și cele urbane în ceea ce privește oportunitățile educaționale. Acestea se manifestă încă de la o vârstă fragedă: în timp ce oferta de educație preșcolară este destul de bogată în orașele mari, incluzând grădinițe publice, precum și diverse tipuri de grădinițe private, nu același lucru se întâmplă în zonele rurale. Multe sate dispun de facilități improvizate, cu condiții foarte precare, și suferă de lipsa cadrelor didactice.

Viața într-o școală de oraș este foarte diferită de viața într-o școală rurală. Școlile urbane sunt mult mai mari și au, de obicei, peste 100 sau 200 de elevi pe an, laboratoare de științe și laboratoare de informatică bine aprovizionate, cluburi bazate pe diferite interese (matematică, film, artă sau teatru), asistenți didactici și psihologi, logopedie gratuită și programe academice pentru elevii supradotați. În schimb, școlile rurale sunt de obicei minuscule, unele dintre ele, în sate, oferind doar 4 ani de educație (restul fiind oferit într-un sat mai mare din apropiere), având un singur profesor pentru toți elevii (în general sub 10 elevi în total) – o situație aproape identică cu cea existentă la începutul secolului XX. Transportul spre și de la școală nu este asigurat aproape niciodată, iar în cazuri extreme, în satele izolate, elevii cu vârste de până la șase ani trebuie să meargă pe jos până la 10 km pentru a ajunge la școală, dacă nu există autobuz sau tren. Abia începând cu anul 2003 a fost introdus un serviciu de transport rural foarte limitat (microbuzul școlar galben cu clopoțel). Transportul public pentru toți elevii este teoretic gratuit, însă, din cauza unui sistem foarte greoi, elevii ajung să plătească jumătate din preț pentru un abonament. Studenții din învățământul preuniversitar beneficiază, de asemenea, de bilete gratuite pentru toate trenurile de navetiști operate de Căile Ferate Române.

Majoritatea școlilor urmează tradiția schimburilor școlare (inițial din lipsă de spațiu, dar acum o tradiție). Astfel, școala începe pentru unele grupe (de obicei anii I-IV și VIII) la 7:30 sau 8:00 și se termină la 12:00-14:30, în timp ce alte grupe (anii V-VII) încep la 11:00-13:30 și se termină la 17:00-19:30. În mod normal, o oră durează 50 de minute, urmate de o pauză de 10 minute (și uneori o pauză de 20 de minute). Din noiembrie până în martie, unele școli reduc orele la 45 de minute și pauzele la 5 minute, de teamă că 6:30 sau 7:30 seara este o oră prea târzie și prea periculoasă pentru a părăsi școala pe întuneric. Zilele de școală sunt de luni până vineri.

Școlile publice nu servesc, de obicei, masa de prânz și, prin urmare, nu au o cantină, deși în ultimii ani au fost introduse programe după școală care pot include masa de prânz. Există, de asemenea, programe private după școală în zonele urbane.

Atât școlile urbane, cât și cele rurale pot organiza cluburi, dar acest lucru este lăsat la latitudinea profesorilor. Cluburile de dans, sporturile școlare, tradițiile și povestirile, teatrul, muzica, fizica sau chimia aplicată și chiar cluburile de matematică sunt populare, în funcție de profesorii care le organizează. Cu toate acestea, participarea la aceste cluburi nu va fi menționată pe nicio diplomă sau certificat și nu este obligatorie. Există concursuri între școli, precum și concursuri academice la nivel național (cunoscute sub numele de olimpiade) care sunt utilizate pentru a promova cei mai buni elevi. Aceste concursuri sunt foarte populare, deoarece aduc multe avantaje elevilor care participă la ele (cum ar fi posibilitatea de a chiuli legal de la școală pentru o perioadă mai lungă de timp fără a fi pedepsiți, o evaluare mai ușoară la toate celelalte materii, un tratament diferit, mai bun din partea profesorilor, excursii și vacanțe gratuite, o pregătire mai bună pentru examenele finale – deoarece acestea sunt structurate ca un examen), clase întregi participând la faza inferioară a acestor concursuri. Unele olimpiade pot oferi elevului posibilitatea de a sări peste examenul național.

În plus, mulți profesori de educație fizică organizează competiții intrașcolare și excursii de una sau două zile la munte. De obicei, și alți profesori organizează astfel de excursii și chiar vacanțe întregi în timpul verii – tabere – aceasta fiind o tradiție a școlii românești. Cu toate acestea, excursiile sau călătoriile de cercetare nu sunt frecvente (una sau două în fiecare an) și sunt, de obicei, vizite la muzee sau excursii în habitate naturale ale diferitelor animale sau plante, pentru a aduna informații pentru un proiect școlar.

După cum s-a menționat mai sus, majoritatea liceelor se află în zonele urbane; din această cauză, mulți elevi din mediul rural, care trebuie să facă naveta la școală, ajung să abandoneze școala.

Majoritatea regulilor și regulamentelor din școala primară se aplică și în licee. Uniformele sunt o problemă locală, în conformitate cu politicile fiecărei școli. Puține licee au uniforme, iar în cazul în care au, acestea sunt folosite doar la ocazii speciale (cum ar fi festivități, conferințe, concursuri sportive etc.). Multe licee au propriile reviste și publicații.

Spre deosebire de școala primară, nu există orientări clare pentru notare. Aceasta înseamnă că, de obicei, mediile notelor nu sunt comparabile între școli sau chiar între diferiți profesori din aceeași școală. Comunicarea dintre elevi și profesori este minimă. De obicei, elevii nu au nicio putere de decizie în administrarea liceului lor, iar consiliile școlare sunt rare. Toate deciziile administrative sunt luate de unul dintre directori. De obicei, fiecare liceu are cel puțin doi directori.

Uniformele școlare nu sunt obligatorii în România. Cu toate acestea, fiecărei școli i se permite să își stabilească propriul cod vestimentar, care poate include o uniformă. Astfel de decizii trebuie luate împreună cu părinții. De obicei, cu cât elevii sunt mai mici, cu atât este mai probabil să li se ceară să poarte o uniformă. Astfel, majoritatea școlilor primare (din clasa pregătitoare până în clasa a patra) au o uniformă. În ultimii ani, uniformele școlare au devenit mai comune pentru școlile gimnaziale, iar unele licee le-au introdus. Uniformele școlare sunt mai frecvente în zonele urbane. Totuși, uniformele școlare nu sunt lipsite de controverse. Criticii susțin că unii părinți nu și le pot permite, că unele școli trimit copiii acasă sau le scad notele dacă nu se conformează (această practică a fost declarată ilegală) sau că există acorduri ilicite între administrația școlii și producătorii de haine. Regulamentul din 2018 prevede în mod explicit că copiii nu pot fi pedepsiți sau privați de accesul la educație pentru că nu poartă uniformă.

Învățământ superior

Universitatea din București

Universitatea din Iași (Universitatea Alexandru Ioan Cuza)

Palatul Tholdalagy-Korda, sediul administrației tehnice a Universității Babeș-Bolyai, în Cluj-Napoca

În România, învățământul superior este asigurat de universități, institute, academii de studii, școli de învățământ superior și alte unități similare, denumite colectiv instituții de învățământ superior (IIS) sau universități. IIS pot fi de stat sau private; acestea sunt non-profit, au un caracter apolitic și sunt centrate pe interesul public. România are un oficiu guvernamental central care autorizează și aprobă instituțiile de învățământ. Ministerul Educației din România este instituția națională la care toate instituțiile de învățământ superior se îndreaptă și căreia îi raportează.

Există 56 de instituții publice acreditate și 41 de instituții private (începând cu 2016). Universitățile sunt împărțite în trei niveluri:

• Universități axate pe educație;
• Universități axate pe educație și cercetare științifică și universități axate pe educație și artă;
• Universități axate pe cercetare avansată și educație.

Pe baza acestei clasificări, Ministerul Educației a publicat un clasament detaliat al universităților românești. Unele dintre cele mai importante universități românești sunt și cele mai vechi universități românești moderne:

• Universitatea din Iași (Universitatea Alexandru Ioan Cuza) (1860)
• Universitatea din București (1864)
• Universitatea din Cluj (Universitatea Babe-Bolyai) (1919)

România urmează schema Bologna și majoritatea programelor sale de nivel terțiar este alcătuită din trei cicluri: o diplomă de licență de trei ani, urmată de o diplomă de master de doi ani și o diplomă de doctorat de trei ani. Cu toate acestea, unele programe durează mai mult, de exemplu cele din domeniile inginerești (programe de patru ani), sau unele diplome de licență și master sunt combinate într-un program unic de șase ani (medicină și arhitectură). Programele de masterat sunt o condiție prealabilă pentru admiterea la programele de doctorat. Învățământul profesional este gestionat de școli postliceale cu programe care durează doi ani.

Întregul sistem se bazează pe Sistemul European de Credite Transferabile și Acumulabile (ECTS). Deoarece în universitățile românești nu sunt disponibile programe cu mai multe specializări, un student care dorește să se specializeze în mai multe domenii de studiu poate frecventa simultan mai multe universități ca student cu normă întreagă. Acreditarea și certificarea diplomelor este în sarcina Centrului Național de Certificare și Echivalare a Diplomelor (CNRED) și ARACIS, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, ambele coordonate de Ministerul Educației.

În 2016, în cele 97 de universități din România erau înmatriculați 531.586 de studenți, în toate cele trei cicluri, dintre care 464.642 în instituții publice. 76,3% dintre studenți erau înscriși în ciclul I (nivel licență), 20,1% în ciclul II (nivel master) și 3,6% în ciclul III (studii doctorale).

Universitățile românești au fost clasificate istoric printre cele mai bune din Europa de Est și au atras studenți internaționali, în special în domeniile medicină și tehnologie. Studenții străini reprezentau 27.510 (5,1% din cifra de școlarizare, la nivelul anului 2016).

Universitățile au autonomie deplină, în contrast puternic cu segmentul preuniversitar. Fiecare universitate este liberă să decidă totul, de la conducerea sa până la organizarea cursurilor. În plus, multe universități transferă această autonomie mai jos, către fiecare departament.

Ministerul Educației a înființat Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS). Această agenție a apărut din cerințele specifice menite să promoveze dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere. Ca și în celelalte țări est-europene, sistemul românesc de învățământ superior a cunoscut transformări majore după 1990, în vederea adaptării cadrului educațional național la Uniunea Europeană.

Admitere

Procesul de admitere este lăsat la latitudinea universităților și nu există un sistem integrat de admitere. Astfel, condițiile de admitere variază de la o universitate la alta și de la un domeniu de studiu la altul. Procesul de admitere poate include un „examen de admitere" la una sau mai multe materii de liceu care corespund cel mai bine formării oferite de universitate; un „concurs de dosare", adică intrarea pe baza notelor de la bacalaureat și/sau a notelor de la materia/materiile relevantă(e) din liceu; eseuri, interviuri și alte evaluări ale performanțelor. Procesul de selecție academică este de obicei mai riguros la universitățile de stat decât la universitățile private.

Programe internaționale

Profesorii au încercat să adapteze curricula la cea a omologilor lor din America de Nord sau Europa de Vest. După 1990, România a demarat numeroase proiecte supervizate de țări din Uniunea Europeană, dar și în colaborare cu SUA, obținând diverse proiecte și burse.

Principalul obiectiv al țării a fost să se alinieze sistemului european de învățământ superior. Un aspect deosebit de remarcabil a fost efortul de recunoaștere a diplomelor academice de către alte țări europene și dezvoltarea unor programe internaționale precum Tempus, CEEPUS, Socrates/Erasmus, Copernicus, Monet și eLearn. În colaborare cu SUA, au fost dezvoltate programe Fulbright.

Tempus este un program de cooperare în domeniul învățământului superior inițiat între statele membre ale UE și țările partenere. Există patru subprograme: Tempus I, Tempus II, Tempus II-bis și Tempus III (între 2000 și 2006). Tempus III este un angajament de cooperare care prevede aprofundarea colaborării în domeniul învățământului superior, consolidând relațiile existente între popoarele Europei și evidențiind valorile culturale comune. Programul facilitează schimburi de opinii fructuoase și activități multinaționale în domeniile științific, cultural, artistic, economic și social.

Mai precis, programul Tempus urmărește înființarea de consorții care implementează proiecte europene comune cu un set clar de obiective, finanțate parțial prin acest program, pentru o durată maximă de trei ani. Dezvoltarea se realizează în pași mici, prin proiecte mici de succes. Tempus oferă, de asemenea, granturi de mobilitate individuală (IMG) facultăților pentru a le ajuta să își îmbunătățească activitățile. În plus, organizațiile neguvernamentale, societățile comerciale, industriile și autoritățile publice pot beneficia de ajutor financiar din partea Tempus.

CEEPUS, Programul Central European de Schimb pentru Studii Universitare, a fost înființat în 1994 de către țările din UE și cele candidate la UE. Programul oferă subvenții pentru studenți, absolvenți și profesori universitari care participă la cursuri intensive, rețele și excursii. Proiectul eLearn este dezvoltat de țările europene pentru a accelera și împărtăși strategiile lor în materie de e-learning. Monet este un proiect care își propune să faciliteze introducerea studiilor de integrare europeană în universități. Termenul „studii de integrare europeană” se referă la construcția Comunității Europene și evoluțiile sale instituționale, juridice, politice, economice și sociale conexe. Proiectul vizează disciplinele în care evoluțiile comunitare reprezintă o parte din ce în ce mai importantă a subiectului studiat, și anume:

• Dreptul comunitar
• Integrarea Economică Europeană
• Integrarea politică europeană
• Istoria procesului de construcție europeană

Programul Erasmus Mundus este un program de cooperare menit să sprijine cursurile de masterat europene de înaltă calitate. Aceste cursuri sunt concepute pentru a angaja studii postuniversitare la universități europene. Programul vizează mobilitatea educațională prin proiecte care încearcă să creeze consorții pentru cursuri integrate ale cel puțin trei universități din cel puțin trei țări europene diferite, conducând la o diplomă dublă, multiplă sau comună recunoscută.

Validarea internațională a studiilor și a diplomelor

În Țările de Jos

Începând cu 1 mai 2008, Țările de Jos au aderat la prevederi-cheie ale Convenției de la Lisabona, facilitând astfel recunoașterea diplomelor universitare obținute în România. De obicei, licențele românești (4-5 ani) sunt echivalate în Țările de Jos cu titlurile de baccalaureus sau ingenieur, specifice învățământului profesional superior. Cu toate acestea, în anumite cazuri, s-au acordat și titluri precum meester și doctorandus^⁠(d) caracteristice universităților de cercetare.

În sistemul educațional olandez post-Bologna, aceste titluri au fost înlocuite cu echivalentele internaționale: LLM pentru meester și MA sau MSc pentru doctorandus.

Conform legislației olandeze, titularii de diplome străine pot utiliza titluri olandeze recunoscute, cu condiția ca în Olanda să existe un program de studii comparabil și să nu existe diferențe semnificative între cele două programe. Această evaluare se bazează pe o analiză detaliată a întregului parcurs academic, atât la nivel universitar, cât și în învățământul preuniversitar.

FEANI

Federația Europeană a Asociațiilor Naționale de Ingineri (FEANI) acordă titlul de Inginer European (Eur. Ing.) prin Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR). Acest titlu recunoscut la nivel european este obținut de membrii AGIR care îndeplinesc criterii stricte de pregătire academică și experiență profesională, precum absolvirea unei facultăți recunoscute de FEANI și o vechime de cel puțin doi ani în domeniul ingineriei. Titlul de Eur. Ing. atestă competențele tehnice și etice ale inginerilor și facilitează mobilitatea profesională în cadrul Uniunii Europene.

Implicarea socială

Mișcările studențești din România și țările vecine au jucat un rol esențial în procesul de democratizare și în transformarea învățământului superior după 1989. Studenții au cerut și au obținut o mai mare autonomie universitară, contribuind la modernizarea sistemului educațional și la alinierea acestuia la standardele europene. Această evoluție a facilitat recunoașterea internațională a diplomelor românești, precum și obținerea de titluri precum Eur. Ing. În România, mișcări precum cea din Piața Universității au avut un impact semnificativ asupra societății și au deschis calea pentru o nouă eră în învățământul superior. În țările vecine, mișcările studențești au avut caracteristici similare, dar și particularități specifice contextului social și politic al fiecărei țări.

Evaluare generală

Rata analfabetismului pe județe (2011). Culorile deschise indică un nivel foarte ridicat de alfabetizare iar culorile închise indică o rată mai ridicată de analfabetism. Media națională este de 1,22%.

În 2015, România a înregistrat o rată de alfabetizare a adulților de 15 ani și peste de 98,8%, o îmbunătățire semnificativă față de deceniile anterioare, datorată în mare parte investițiilor în educație și campaniilor de alfabetizare. În 2022, România nu mai era reprezentată de nicio universitate în primele 1000 de instituții de învățământ superior incluse în prestigiosul QS World University Rankings, Universitatea din București și Babeș-Bolyai coborând în grupa 1001-1200.

Situația învățământului rural

Sistemul educațional românesc se confruntă cu provocări semnificative, în special în mediul rural. Aici, ratele de abandon școlar sunt îngrijorătoare, mai ales după clasa a opta, când elevii trebuie să se mute la liceu. Distanțele mari până la școli, lipsa de resurse financiare și așteptările reduse ale părinților sunt doar câteva dintre factorii care determină mulți copii să renunțe la școală. Conform unui studiu, aproximativ o treime dintre elevii din mediul rural intenționează să abandoneze școala după clasa a opta.

Educația religioasă

Articol principal: Educația religioasă în România.

În România, predarea religiei în școli a fost și rămâne un subiect controversat. Până în 2014, studiul religiei era obligatoriu pentru toți elevii, cu excepția celor ale căror părinți depuneau o cerere scrisă pentru a-i scuti. Însă, o decizie a Curții Constituționale a făcut ca această materie să devină opțională, iar părinții (sau tutorii legali) trebuie acum să înscrie în mod activ elevii la cursul de religie. Dezbaterea publică se concentrează pe mai multe aspecte: modul în care ar trebui predată religia (confesional sau ca istorie a religiilor), vârsta la care elevii ar trebui să aibă dreptul să aleagă dacă studiază sau nu religia, și impactul acestei decizii asupra diversității religioase și a neutralității statului.

Studierea în străinătate

De la căderea comunismului, tendința tinerilor români de a studia în străinătate a cunoscut o creștere semnificativă. Această tendință contribuie la fenomenul de emigrare și la exodul intelectualilor, determinat în principal de dorința de a beneficia de o educație de calitate superioară și de perspective mai bune pe piața muncii.

Finanțare

Învățământul secundar inferior din România este adesea confruntat cu subfinanțare. Părinții contribuie în mod obișnuit cu sume cuprinse între 40 și 450 de lei pe elev pe an la așa-numitul „fond al clasei”, utilizat pentru achiziționarea de materiale didactice (cretă, markere etc.) și organizarea unor activități extrașcolare. Deși aceste contribuții sunt în prezent ilegale, ele reprezintă o practică încă întâlnită în multe școli.

Controverse

Educația în România se confruntă cu numeroase provocări, fiind criticată în mai multe cazuri. Una dintre cele mai presante este finanțarea insuficientă, în special în zonele rurale. Această problemă conduce la inegalități de șanse și la o calitate a învățământului variabilă de la o școală la alta. Salariile scăzute și condițiile de muncă precare deteriorează atractivitatea profesiei de profesor, ducând la o criză de personal. În același timp, rezultatele slabe ale elevilor români la evaluările naționale și internaționale semnalează o nevoie urgentă de reformă.

Curriculumul și metodele de predare sunt adesea considerate depășite. Spre deosebire de sistemele occidentale, unde accentul se pune pe dezvoltarea competențelor cheie pentru secolul XXI, precum gândirea critică, creativitatea și colaborarea, în România aceste aspecte sunt adesea neglijate în detrimentul memorării și reproducerii informațiilor. Indicele educației în România, evaluat la 0.77, subliniază decalajul față de alte țări europene, precum Suedia.

Abandonul școlar, în special în rândul tinerilor din medii defavorizate, și accesul limitat la educație pentru minorități sunt alte probleme majore. De asemenea, educația incluzivă pentru elevii cu nevoi speciale întâmpină dificultăți din cauza lipsei de resurse și a pregătirii insuficiente a cadrelor didactice.

Vezi și

• Lista universităților din România
• Lista școlilor secundare din România
• Procesul Bologna
• Educație vocațională
• Educația în Europa

Legături externe

• „SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC, RAPORTUL NAȚIONAL, București, martie 2001” Arhivat în 6 septembrie 2016, la Wayback Machine.
• „Raportul Național România, Educație
• Raportul de țară al Forumului Mondial al Educației UNESCO „Educație pentru Toți” despre România: România: Educație pentru Toți, Ministerul Educației Naționale, Institutul de Științe ale Educației, București, 1999. (Autori: Florentina Anghel, Magdalena Balica, Mircea Badescu, Irina Boca, Romulus Brâncoveanu, Diana Ghinea, Rodica Hritac, Mihaela Jigau, Andrei Novak, Cornelia Novak, și Viorica Pop. Coordonator: Cezar Bîrzea.)
• edu.ro - Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din România
• Forumul Academic Român (Forumul Academic Roman)
• Acces egal la educație de calitate pentru romii din România
• Clasamentul Universităților din România (2007). Arhivat în 22 februarie 2009, la Wayback Machine. </link>
• Școlile românești produc idioți? , The Economist, 2012
• Geneza și evoluția învățământului superior din România - în date statistice Arhivat în 9 mai 2020, la Wayback Machine. Editura Economică, 2018,ISBN: 978-973-709-884-9