Sari la conținut

Lingvistică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lingvistică
Lingvistică teoretică
Fonetică
Fonologie
Lexic
Gramatică
Morfologie
Sintaxă
Sintaxa propoziției
Sintaxa frazei
Semantică
Semantică lexicală
Pragmatică
Ortografie
Stilistică
Lingvistică aplicată
Sociolingvistică
Lingvistică computațională
Lingvistică cognitivă
Lingvistică istorică
Lingvistică comparativă
Etimologie
Lingviști

Lingvistica[1] este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional. Un lingvist este o persoană care se angajează în acest studiu.

Termenul românesc lingvistică este împrumutat din franceză linguistique[2], care la rândul său a fost împrumutat din limba germană[3] Linguistik. Termenul german este un derivat al cuvântului lingua, din limba latină.

Istoricul lingvisticii

[modificare | modificare sursă]

Primele reflecții lingvistice apar la hinduși acum peste 2500 de ani. Cel mai important gramatician hindus este Pāṇini, care a scris în sanscrită o lucrare de o complexitate și finețe algebrică, cu numele Aștadhyayii („Cele opt cărți”).[necesită citare] Acest gramatician al secolului V sau IV î.Hr. enumeră încă 68 de gramaticieni indieni care l-au precedat, ceea ce arată că a existat o îndelungată tradiție orală a gramaticii hinduse înainte de secolele IV-V î.Hr. Pe lângă multe altele, Pāṇini numește cele cinci categorii de sunete după felul lor (velare, palatale, retroflexe, dentale, labiale) și împarte fonemele limbii sanscrite după aceste categorii. Prin aceasta, el a precedat cu 2000 de ani lingvistica modernă, care a ajuns la aceleași rezultate în parte datorită descoperirii limbii sanscrite.

În Europa, găsim mărturii ale reflecțiilor asupra limbajului încă din Antichitate, cu filosofi precum Platon. Totuși a trebuit să se aștepte secolul al XX-lea, pentru a se degaja o abordare științifică a faptelor de limbă. Ferdinand de Saussure a contribuit mult la descrierea limbajului și a limbilor, îndeosebi prin influentul său Cours de linguistique générale (1916) care a devenit clasic în acest domeniu[4][5] și a impus concepția structurală a limbajului, care domină, în mare măsură, lingvistica contemporană în ciuda conflictelor școlilor.[6] André Martinet a contribuit și el la această disciplină cu lucrarea sa Éléments de linguistique générale prezentând diverse fapte de limbă. Se poate cita și Noam Chomsky, care a pus bazele lingvisticii generative, care este un model printre altele.

Domenii ale lingvisticii teoretice

[modificare | modificare sursă]

Lingvistica teoretică este adesea împărțită în domenii separate și mai mult sau mai puțin independente, care corespund diferitelor niveluri de analiză ale semnalului lingvistic:

Curente lingvistice

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Rar, se folosește și termenul sinonim, glotologie, care provine din limba italiană: glottologia
  2. ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române.
  3. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique, p. 414.
  4. ^ L'actualité du saussurrisme. Algirdas Julien Greimas à l'occasion du Format:40e de la publication du Cours de linguistique générale (texte paru dans Le Français moderne, 1956, Nr. 24, p. 191-203).
  5. ^ Gabriel Bergounioux, Cours de linguistique générale, Ferdinand de Saussure, Encyclopædia Universalis.
  6. ^ Jean-Pierre Cometti, Paul Ricœur, « Langage philosophies du », Encyclopædia Universalis, consulté le 20 noiembrie 2014.
  • Ferdinand de Saussure, Cours de linguistique générale, (1916), reeditare, 1995 Payot. ISBN 978-2-228-88942-1.
  • Georges Mounin, Istoria lingvisticii, Ed. Paideia, Seria ISTORII, 1999, 368 pagini. ISBN 973-9368-59-X
  • André Martinet, Éléments de linguistique générale, 4e édition, Armand Colin, 1996. ISBN 978-2-200-26573-1.
  • Noam Chomsky, (1972). Studies on Semantics in Generative Grammar; (1975) Questions de sémantique, Paris, Seuil;
  • Alexandru Graur (coord.), Introducere în lingvistică, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Științifică, București, 1972.
  • Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicționar de terminologie lingvistică, Ed. Albatros, 1980
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7