Sari la conținut

Londinium

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fragment al zidului roman din Londra.
Londinium în anul 400.

Londinium, aflat la originea orașului Londra, capitala Regatului Unit, a fost fondat de romani prin anul 43. A devenit repede capitala Britanniei romane și a servit de mare centru imperial până când a fost abandonat în secolul al V-lea.

Londinium este un oraș fondat de romani, în urma invaziei din anul 43, condusă de Claudius, deși arheologii sunt de părere că data mai exactă a fondării orașului este prin anul 50, când orașul a devenit colonie civilă sau civitas.

Deși este admis că orașul era o colonie civilă, unele dovezi slabe admit că a existat acolo o fortăreață romană. Săpăturile arheologice realizate de muzeul din Londra după 1970 nu reușesc să demonstreze o urmă militară pe sit, încât numeroși arheologi cred de acum că fondarea așezării Londinium a rezultat dintr-o antrepriză privată, orașul fiind un loc ideal pentru a permite comerțul.

Numele Londinium, atestat din secolul I în Annales ale istoricului Tacitus, este considerat ca fiind anterior epocii romane (poate chiar anterior celților), în consecință este dificil să se determine semnificația toponimului. Romanii aveau obiceiul să preia numele preexistente pentru noile lor orașe. O teorie comună admite că acest nume derivă din celtică Londinion, care derivă la rândul său din Londinos, provenind din adjectivul londo-, care semnifică „sălbatic” (cf. vechiul cuvânt irlandez lond)[1].

Inscripțiile descoperite de arheologi confirmă faptul că limba oficială a localității era latina, deși pare sigur că populația locală continua să se exprime în celtică.

Cetatea Londinium acoperea o suprafață relativ modestă: în jur de 1,4 km², totul inclus în limitele actualei City of London.

  1. ^ Louis Deroy et Marianne Mulon, Dictionnaire des noms de lieux, (Le Robert, 1994) ISBN: 285036195X
  • Billings, Malcolm (1994), London: a companion to its history and archaeology, ISBN 1-85626-153-0
  • Brigham, Trevor. 1998. “The Port of Roman London.” In Roman London Recent Archeological Work, edited by B. Watson, 23–34. Michigan: Cushing–Malloy Inc. Paper read at a seminar held at The Museum of London, 16 November.
  • Hall, Jenny, and Ralph Merrifield. Roman London. London: HMSO Publications, 1986.
  • Haverfield, F. "Roman London." The Journal of Roman Studies 1 (1911): 141–72.
  • Inwood, Stephen. A History of London (1998) ISBN 0-333-67153-8
  • John Wacher: The Towns of Roman Britain, London/New York 1997, p. 88–111. ISBN 0-415-17041-9
  • Gordon Home: Roman London: A.D. 43–457 Illustrated with black and white plates of artefacts. diagrams and plans. Published by Eyre and Spottiswoode (London) in 1948 with no ISBN.
  • Milne, Gustav. The Port of Roman London. London: B.T. Batsford, 1985.

Articole conexe

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Londinium